Pe urmele aşezămintelor de odinioară de la Udricani

Rugăciune, istorie, cultură, filantropie, speranţă sunt cuvintele ce descriu viaţa dintotdeauna a bisericii monument istoric „Sfântul Nicolae“ - Udricani din Bucureşti. Locaşul sfânt, ridicat la anul 1734, a reuşit să spintece valurile învolburate ale timpului, asemenea unei corăbii pe mare, şi să fie astăzi loc de închinare, linişte şi mângâiere pentru mulţi credincioşi. Dintre toţi, copiii sunt cei care îşi exprimă făţiş entuziasmul, prin bucuria ce o degajă în cadrul renumitelor ateliere de creaţie organizate de biserică în perioada vacanţelor.

Aproape de centrul aglomerat al Capitalei, pierdută îndărătul unor bifurcaţii pietonale ce dau în strada Barasch nr. 11, într-una din după-amiezi, Biserica „Sfântul Nicolae“ - Udricani din Bucureşti ne-a aşteptat în cânt de păsări, cu muşcate roşii atârnate la bolţile pridvorului şi cu uşa larg deschisă. O imagine şi o atmosferă cu totul străine de peisajul urban din vecinătate, aşadar, datorate unei bune administrări coordonate de pr. paroh Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.  

Prea puţini dintre bucureştenii pe care i-am întâlnit pe stradă au ştiut că, în trecut, zona a fost intens frecventată de boierii Văcăreşti, logofătul Greceanu, Paris Mumuleanu, Anton Pann, Petrache Nănescu, Nicolae Alexandrescu, Marin Serghescu, Petre Ispirescu, adică de foştii cursanţi ai Şcolii româneşti de la Udricani, îndrumaţi de renumitul dascăl Chiosea. De altfel, Şcoala românească de la Udricani a fost una dintre primele instituţii de învăţământ din Bucureştiul acelor vremuri de secol XVIII şi a făcut parte din „Aşezămintele Udricani“ alături de: Şcoala de caligrafie, Azilul de bătrâni, Institutul de binefacere „Protopopul Teodor Iconomu“. Aşezămintele, preluate abuziv în anul 1950 de către stat, în prezent retrocedate parohiei prin efortul părintelui paroh Pătuleanu, au fost demolate, deoarece erau insalubre.

Activităţi educaţional-formative şi social-caritabile

Preotul Constantin Pătuleanu, secondat de părintele coslujitor Cosmin Bratu, a spus că îşi doreşte readucerea la viaţă a ceea ce a fost odinioară Parohia Udricani, dar, „momentan, luptăm pentru obţinerea avizelor de construire. Dorim să facem o şcoală, o grădiniţă, o creşă, un azil de bătrâni, un muzeu, o sală de sport, cantină, casă parohială, un aşezământ social“.

Chiar şi fără un spaţiu propriu-zis de desfăşurare a activităţii social-caritabile, pentru credincioşii Bisericii Sfântului Nicolae binele are prioritate, după cum a evidenţiat părintele paroh: „Strângem alimente, bani, îmbrăcăminte şi mergem fie la cămine de bătrâni din Bucureşti (în mod deosebit am ţinut legătura cu Căminul nr. 5), fie la Valea Plopului, la părintele Nicolae Tănase. De asemenea, încercăm să ajutăm şi persoanele din biserică. Avem în jur de 118 familii, din care, duminical, vin la Sfânta Liturghie 70 de persoane. Comunitatea nu e mare, dar e vie şi inimoasă“.

Este cunoscut faptul că din anul 2009, la Udricani, pe perioada vacanţelor, se organizează cele mai interesante şi interactive activităţi educaţional-formative, reunite sub pălăria atelierelor de creaţie pentru copii. Coordonaţi de profesori de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti, cei mici au realizat, an după an, adevărate opere de artă: gravuri, sculpturi, picturi, obiecte din lut.

Icoane făcătoare de minuni, de pază în sfântul locaş

Biserica Udricani, monument istoric din secolul al XVIII-lea, a fost ctitorită de jupân Udrecan Culcerul şi este una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti. Documente istorice atestă faptul că, la scurtă vreme după zidire, biserica a fost închinată Mănăstirii „Sfântul Ioan“ din Focşani, închinată, la rândul său, unei mănăstiri din Muntele Athos.

De-a lungul timpului, aşezământul de închinăciune a trecut prin numeroase incendii şi cutremure, care i-au provocat adânci avarii, însă de fiecare dată a fost refăcută. Cea mai importantă contribuţie adusă la repararea bisericii, după incendiul cel mare din anul 1847 (când a ars tot interiorul sfântului locaş şi turnul clopotniţă aflat în partea de vest, ce servea totodată ca turn de poartă), l-a avut arhiereul Timo-tei Troados, fost egumen al mănăstirii focşănene „Sfântul Ioan“, după cum reiese din pisania de pe peretele nordic al pronaosului, datată 4 aprilie 1848.

„La sfârşitul lunii octombrie 2005, an în care am venit aici, am început restaurarea şi conservarea picturii murale, executată de pictorul restaurator Romeo Andronic. Din câte ne arată pridvorul, se pare că pictura aparţine şcolii lui Pârvu Mutu. De asemenea, s-a impus executarea întregului mobilier şi a catapetesmei, sarcină care a fost preluată de sculptorul Dumitru Gârea din Bacău. Prof. univ. dr. Bogdan Hojbotă, de la Facultatea Naţională de Arte din Bucureşti, a refăcut candelabrele şi aplicele, prin turnare în bronz, după modelul candelabrelor donate de regele Carol I Bisericii Brezoianu din Bucureşti, demolată în 1959 (astăzi, candelabrele şi întregul mobilier pot fi admirate în Biserica «Mihai Bravu» din Bucureşti). Au fost restaurate toate icoanele din biserică    atacate de carii. Dintre acestea se remarcă icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată din toate incendiile, şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului «Oranta» (Rugătoarea), de la 1883, unică în România“, a adăugat părintele paroh. De bună seamă, îmbunătăţirile exterioare şi interioare aduse bisericii sunt mult mai numeroase, dat fiind aspectul îngrijit şi bine întreţinut al acesteia.

De asemenea, în urma unor săpături efectuate în primetrul locaşului de închinăciune, s-au descoperit, între altele, peste 25 de cruci funerare (de la 1802-1816) în partea sudică a acestuia. Alte urme ale trecutului care „vorbesc“ despre istoria de veacuri a Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Udricani sunt cele 100 de morminte, monede, sigilii, inele, fragmente de veşminte preoţeşti şi cărămizi inscripţionate.