Într-o zi binecuvântată de Dumnezeu de la începutul lunii iulie am făcut o călătorie pe urmele sihaștrilor. Locul de care vă vorbesc este unul dintre cele mai frumoase din lume. Se poate folosi și termenul pitoresc, dar cuvântul frumos are o mai mare cuprindere. Toposul sihăstresc asupra căruia ne oprim este cuprins între mănăstirile Secu, Sihăstria și Agapia. Episcopul Narcis Crețulescu amintea într-una din lucrările sale că în munții Sihlei existau călugări solitari încă de acum 600 de ani.
Drumul meu a început de la Sihăstria, locul unde atâția călugări veneau și se închinau la icoana „Celei pline de dar” înainte de a-și petrece viața în desișul codrilor. Așa a făcut și Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea, armașul de la Cetatea Neamțului.
Călugărița Zenovia, fiică de ministru
După un urcuș anevoios am ajuns la schitul cuviosului Daniil Sihastrul. Un schit nou, ridicat în ultimii ani pe locul nevoințelor sihăstrești a nenumăraților călugări iubitori de liniște și rugăciune. Chiar în anii regimului totalitar acolo au trăit în viețuire aspră Daniel Sandu Tudor și mai aproape de noi schimonahiile Valentina și Emiliana Neacșu. Schitul a fost construit într-un loc strâmt, pe marginea unei prăpăstii, și are în spate un munte înalt care duce până la Râpa lui Coroi. Printre copacii răsturnați de furtuni, printre rugi de mure și afinișuri sădite în pâlcuri de mâna Creatorului am urcat muntele până la locul care se cheamă Râpa lui Coroi, de care se tot amintește în paginile Patericului Românesc.
La un ceas bun de mers până la Sihla, Râpa lui Coroi este de fapt locul nevoințelor călugărilor isihaști din ultimele secole. Am trecut și noi pe lângă bordeie pustnicești, unele devenite amintiri, am vorbit despre fericitul episcop loan, întâlnit în zonă acum 50 de ani de părintele Teodul Varzare, am vrut să găsim bordeiul ierodiaconului Christofor și ne-am adus aminte de cuvintele Părintelui Cleopa, care spunea că în perioada interbelică și apoi postbelică la Râpa lui Coroi se gaseau 70 de sihaștri, trăitori în mici comunități, de 5-7 viețuitori. Printre ei, mărturisea Părintele Cleopa, se afla și fiica unui ministru devenită călugărița Zenovia.
Frumusețea locului cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Pădurea de brazi, liniștea de început de lume, florile din poieni și darurile lui Dumnezeu lăsate pentru sihaștri: fragii, afinele, zmeura, bureții și sumedeniile de plante cu efecte terapeutice.
Istoria Râpei lui Coroi
Râpa devenită celebră poartă numele unui bogat boier numit Coroi, altul decât haiducul cu același nume, care se afla acolo la vânătoare de cerbi. Urmărind un cerb preafrumos și neobservând prăpastia care se întindea, Coroi a căzut de la mare înălțime și și-a sfârșit zilele în munții Sihlei. Râpa îi poartă acum numele. Pe lângă istoria ei trebuie amintit faptul că priveliștea care se oferă pelerinului este una de basm.
Dintr-odată, din desișul codrului te trezești pe margine de prăpastie. Altitudinea este de aproximativ 1100 de metri. Până departe se văd munții, se zărește Poiana lui Pahomie (Pahomia), în vale, printre brazi, se observă turnul noii biserici de la Sihăstria, iar pe deal stâna mănăstirii și grădinile de pe muntele Tăciunele. Timpul pare că stă în loc. Frumusețea și încărcătura duhovnicească a acestui spațiu are ceva aparte. Îți dai seama că locul în care te afli este sfânt și vrei parcă să-ți dezlegi cureaua încălțămintelor. În liniștea aceea, dacă asculți cu atenție, auzi șoptirile rugăciunii lui lisus de pe buzele neadormite ale sihaștrilor din veac. Oricât ești de risipit printre multele (și nefolositoarele) griji ale lumii acesteia, nu poți să nu-ți dai seama de sfințenia și taina acestui loc. După câteva ceasuri de liniște și negrăită bucurie am luat cu noi câte ceva din această taină.
Am poposit apoi într-alt loc, numit Poiana lui loan, într-un munte alăturat. Și acolo, în ultimii ani, s-a ridicat un schit nou în poiana unde s-a nevoit de demult un pustnic cu numele înaintemergătorului. Era locul în care ieroschimonahul Paisie Olaru, bunul și cuviosul duhovnic al veacului XX, petrecea vara multe ceasuri de rugăciune și isihie.
Pe locul unde s-a rugat Avva Paisie, în urmă cu 12 sau 13 ani s-a sfințit locul pentru o nouă biserică. Au fost uniți în rugăciune, cu acel prilej, trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Daniel, Preasfințitul Eftimie și Preasfințitul Casian, monahi de la Athos (Protos Petroniu Tănase), arhim. Cleopa Ilie, arhim. Victorin Oanele, călugării sihăstreni și alții. În ziua aceea am trecut cu toții pe la chilia singuratică a ieroschimonahului Casian Frunză. Bătrânul ostenit de ani ne-a primit cu bucurie. Neobișnuit cu o asemenea vizită, rămăsese fără grai. Când am plecat am observat pe obrazul lui o lacrimă. Era o lacrimă de bucurie. Nu după mult timp s-a strămutat la veșnicele locașuri.
Un posibil traseu de vacanță
Călătorind pe urmele sihaștri lor mi-am dat seama că toți au aIes cele mai frumoase locuri din poienile și munții care ocrotesc mănăstirile. La frumusețea locului au adăugat strălucirea virtuților lor, a nevoințelor și a smereniei autentice. Nu s-au lăudat cu postiri și îndelungi rugăciuni, n-au trâmbițat vreo faptă bună. Dimpotrivă, au fugit de lauda oamenilor (știau că-i efemeră) și cât au putut au căutat prietenia cu Dumnezeu. Când întâlneau pe cineva sau primeau vizite neanunțate, se bucurau și bucuria se oglindea în lacrimi și-n rugăciuni fierbinți.
Este vremea când mulți caută itinerarii pentru vacanță. Unii cheltuiesc mulți arginți pentru locuri exotice. Pe drumuri de munte, în preajma Sihlei, ne stau înainte cărările bătătorite de pașii „prietenilor lui Dumnezeu”.
Cu greu se întâlnesc în lume locuri atât de pitorești. Și pe lângă acest aspect, căutat în zilele de va canță, important și el, mai este unul covârșitor: ne aflăm pe urmele sihaștrilor.
