Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în orașul Kursk, într-o familie de creștini ortodocși evlavioși. La vârsta de 10 ani, a fost vindecat miraculos dintr-o boală grea, cu ajutorul icoanei Născătoarei de Dumnezeu din Kursk.
Atras de scrierile și de slujbele bisericești, Serafim s-a alăturat obștii de la mănăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah la 27 de ani si, curând după aceea, hirotonit diacon. Datorită vieții sale înduhovnicite, la 34 de ani a fost hirotonit preot si a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici din Diveievo.
În același timp, a primit și blagoslovenie pentru a se retrage ca pustnic în pădurea din preajma Sarovului. Sfântul s-a așezat într-o chilie mică, dedicându-se rugăciunii, postului și citirii Scripturii si a scrierilor patristice. Sfântul Serafim obișnuia să participe, împreună cu obștea mănăstirii, la liturghiile oficiate în zilele de Duminică, primind Sfânta Impărtășanie; apoi se întorcea la chilia sa din pădure.
În 1804, Sfântul Serafim a fost atacat de tâlhari și bătut de moarte. Din cauza rănile primite, el va umbla, de acum inainte, aplecat de spate, sprijinindu-se în toiag. După această întâmplare, Sfântul s-a rugat continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecând cea mai mare parte a timpului îngenuncheat pe o piatra de lângă chilia sa. Apoi, a petrecut trei ani in zăvorâre, în tăcere desăvârșită.
În 1810, supunându-se cererii Stareților (Bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în obște, continuându-și, însă, viața în rugăciune, zăvorâre și tăcere pentru încă zece ani. În urma unei vedenii dumnezeiești, Sf. Serafim a început să vorbească în public, spre folosul duhovnicesc al celor pe care îi întâlnea. Oricine venea la el era întâmpinat de către sfânt cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și salutul pascal „Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toți „bucuria mea”.
În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii și al facerii de minuni, Sfântul Serafim de Sarov oferea tuturor mângâiere și povață.
Sfântul Serafim a trecut la Domnul pe data de 2 ianuarie 1833, îngenuncheat în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
