Podoaba monumentelor din Țara Făgărașului

Închinat Sfântului Ierarh Nicolae, lăcașul de cult din Oprea-Cârțișoara este un monument de artă transilvăneană din secolul al XIX-lea, cu o pictură unicat, realizată de celebrii zugravi din familia Grecu. Biserica este și astăzi centrul vieții spirituale și culturale din Oprea-Cârțișoara.

Localitatea Cârțișoara din județul Sibiu este cunoscută tuturor celor care au străbătut Transfăgărășanul, drumul ce leagă Transilvania de Muntenia și devenit celebru în toată lumea pentru peisajele minunate pe care oricine se încumetă să îl parcurgă le poate admira. Fie că treci dinspre Muntenia spre Transilvania sau invers, traversezi satul aflat la 4 kilometri de șoseaua europeană care leagă Sibiul de Făgăraș, iar dacă ai răgaz, găsești aici două biserici monument istoric, un muzeu dedicat lui Badea Cârțan, precum și alte obiective care aduc mărturii despre viața românilor de altădată din Țara Făgărașului.

Satul este despărțit de râul care poartă numele localității. De la începuturi, se pare că așezarea a fost împărțită în două: satul Streza, pe malul drept al râului, și satul Oprea, pe malul stâng. Legenda întemeierii celor două sate care alcătuiesc acum localitatea Cârțișoara spune că un cioban din satul Cârța a venit pe aceste locuri. „Cârțan”, cum a fost numit ciobanul din Cârța al cărui nume nu era cunoscut, a avut doi fii: Streza și Oprea. Conform monografiei bisericii, când cei doi fii au crescut, și-au întemeiat propriile gospodării și au convenit să-și ridice stânele la est, respectiv la vest de râul unde tatăl lor se așezase. Astfel luau naștere cele două așezări, Streza și Oprea, care formează acum o singură comunitate, cunoscută sub numele de Cârțișoara.

Conform lucrării „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”, volumul I, scris de istoricul ­Nicolae Stoicescu, localitatea Cârțișoara apare de-a lungul vremii sub mai multe denumiri: Oberkerz (Cârța de Sus), Kerch Olacorum (1322 și 1329), Kercz Olachorum și Kerz Olochorum (1411). Din aceeași lucrare aflăm că prima atestare documentară a localității datează din 1252, sub numele Kyrch. Numele „Olacorum”, adăugat la 1322, se explică prin nevoia de a distinge această localitate de Cârța Săsească, datată la 1252, ca o localitate întemeiată de mănăstirea cisterciană din Cârța, populată prin colonizatorii sași. De altfel, documente istorice ulterioare menționează localitatea Cârțișoara ca fiind în posesia mănăstirii cisterciene de la Cârța. Etimologia poate proveni fie din slavonă, unde „Kurko” însemna „loc despădurit”, fie din latinescul „carta” - hartă, document, fie din germanul „kerze”, care însemna lumânare, candelă.

Monografia Bisericii „Buna Vestire” din Streza-Cârțișoara menționează vechimea așezărilor omenești de pe aceste locuri. Astfel, descoperirile arheologice atestă existența unor așezări umane din vremuri străvechi. Aproape de sat, în locul numit „La Comori”, avea să se descopere la sfârșitul secolului al XIX-lea un adevărat tezaur: obiecte din aur și argint, confecționate artistic, datate din secolele XI-XII și păstrate acum la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

Mănăstire ctitorită de Mircea cel Bătrân

Este de menționat existența unei mănăstiri ctitorite de Mircea cel Bătrân la 1391 în apropiere de sat. Vechea mănăstire a fost distrusă de generalul austriac Bucow la 1761, când cădeau sub tunurile armatei austriece peste 200 de mănăstiri și biserici ortodoxe în Transilvania. În anul 1991, mănăstirea avea să renască și să redevină un important centru monahal în Țara Făgărașului. De asemenea, monografia bisericii menționează existența unui schit la poalele pădurii din apropiere, în „Gura Secii”, pe locul numit „La Piscul Mănăstirii”. Schitul a avut aceeași soartă ca mănăstirea ctitorită de Mircea cel Bătrân, fiind distrus de armata generalului Bucow.

Legăturile românilor din Cârțișoara cu frații de peste munți au fost păstrate de-a lungul vremii. La 17 mai 1473, domnitorul Radu cel Frumos al Țării Românești emitea un hrisov în limba slavonă în care era menționată localitatea Cârțișoara. Nicolae Bălcescu menționează în cartea „Românii sub Mihai Voievod Viteazul” că, după intrarea oștii române conduse de Mihai Viteazul în Transilvania, Cârțișoara a fost loc de popas în drum spre Șelimbăr, moment istoric păstrat în memoria colectivă locală până în zilele noastre.

Vechimea comunității românești

Satul făgărășean a avut o importanță deosebită în Transilvania epocii feudale pentru reședința pe care a avut-o aici familia grofului Teleki. Documentele menționează existența unor clădiri, a unor terenuri lucrate de iobagii români din Cârțișoara, a unui lac de păstrăvi, a unei sere de flori, precum și a unei mori de cereale. Ruinele unui castel și ale unei vechi biserici romano-catolice pe teritoriul satului ne duc cu gândul la importanța așezării pentru nobilii maghiari ai epocii medievale. Un registru inventar în limba maghiară, descoperit în anul 1948, datat 1801 și scris de funcționari ai familiei Teleki, atestă existența multor proprietăți ale grofului maghiar în cele două sate, Streza și Oprea, precum și în Arpașu de Sus. Documentul păstrat în Muzeul Țării Făgărașului men­țio­nează numele martorilor români chemați să ateste proprietățile familiei Teleki, precum și numele iobagilor care lucrau pe aceste pro­pri­e­tăți. De asemenea, numirile hotarelor sunt în limba română, multe dintre acestea păs­trân­du-se până în zilele noastre. Acestea demonstrează vechimea existenței comunității româ­nești în cele două sate care formează acum Cârțișoara. Trebuie menționată și existența unei industrii pe teritoriul celor două sate. Astfel, a existat în apropiere o moară de hârtie, care a ars în 1864, o glăjărie (fabrică de sticlă) la locul numit „La Glăjărie”, care a ars în 1884, trei mori de cereale, două dintre acestea chiar pe o proprietate a familiei Teleki, pe locul numit „La Arinii Morii”.

Pictura, unică în țară

Existența unor importante comunități ortodoxe românești în cele două sate care alcătuiesc acum localitatea Cârțișoara a dus în timp și la ridicarea unor lăcașuri de cult ortodoxe. Cele două biserici din Cârțișoara, „Sfântul Nicolae” din Oprea-Cârțișoara, respectiv „Buna Vestire” din Streza-Cârțișoara, sunt două monumente de istorie, spiritualitate și artă românească în sudul Transilvaniei de o inestimabilă valoare.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Oprea-Cârți­șoara a fost ridicată, după cum menționează monografia parohială, la 1806. Pe locul acestui monumental lăcaș de cult s-a aflat o veche biserică de lemn. Nu se știe cu exactitate când a ars și a fost distrusă. Credincioșii din Oprea-Cârțișoara s-au văzut nevoiți să ridice o nouă biserică, de zid. Lucrările de zidire au durat doar trei ani, iar ctitori au fost toți enoriașii parohiei.

Biserica a fost construită din piatră și cărămidă cu var, acoperită cu țiglă, iar zidurile sunt foarte groase, de aproape un metru. Stilul arhitectural este neo-bizantin. Lăcașul de cult este împodobit cu o frumoasă pictură interioară, dar și cu câteva scene exterioare, realizate de celebrii pictori transilvăneni din satul Săsăuș, cunoscuți drept „frații Grecu”. Spiritul iconografiei este pur ortodox, iar scenele sunt realizate în frescă. Pictura a fost finalizată, conform pisaniei, la 28 iunie 1809. „Se pare că a fost pictată chiar de Nicolae Grecu, cel mai talentat dintre zugravi și celebru pentru modul în care personaliza pictura. Ceea ce este specific acestei picturi, pe lângă stilul aparte și consacrat al zugravilor din familia Grecu, este faptul că toți prigonitorii Mântuitorului Iisus Hristos sunt îmbrăcați în haine habsburgice. Turnul bisericii a fost ridicat mai târziu, undeva la 1846. Biserica a fost avariată de un obuz tras de pe dealul localității Nou Român, iar mai apoi a fost reparată”, ne-a spus preotul paroh Valentin Marius Bela.

Resfințită de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului

Lăcașul de cult a mai fost restaurant în timp. Astfel, în perioada 2002-2007, pictura murală a fost integral restaurată. În urma lucrărilor interioare și exterioare de înlăturare a igrasiei, s-a constatat un grad avansat de deteriorate a podelei bisericii și s-a decis schimbarea acesteia. Noua podea este din lemn de brad, așezată pe o placă de beton care și ea la rândul ei a fost izolată termic cu polistiren. Ferestrele au fost schimbate cu unele noi din lemn de stejar masiv, păstrând forma celor înlocuite. S-au făcut și alte lucrări de restaurare la acoperișul și exteriorul acesteia.

Biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, preot paroh fiind la acea vreme Liviu Anghel Mujat.

Școala confesională

Din monografia parohială aflăm că în Oprea-Cârțișoara a existat și o școală confesională. Astfel, în anul 1860 s-a întemeiat în satul făgărășean o școală construită din lemn, iar mai târziu, în anul 1873, la îndemnul Arhiepiscopiei Sibiului, s-a edificat o alta, de această dată din zid. Primii învățători din această școală confesională au fost cântăreții bisericești: Tănase zis al lui Honț, Gheorghe Stoica al lui Ghiță al Grecului, Ion Halmaghi al lui Bucur, Ioan G. Vodă al Dinului, Candid I. Halmaghi, Nicolae Budac, Matei Grovu.

Documentele menționează și activitatea învățătorilor calificați în școala confesională. Primul învățător cu atestat la nivelul cerut atunci a fost Pavel Monea, instalat în funcție la 3 octombrie 1866 de însuși Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Este cunoscut programul marelui ierarh din Transilvania de ctitorire și susținere a școlilor românești din Ardeal. Au mai activat și alți învățători cu pregătire pedagogică în școala confesională din Oprea-Cârțișoara. Între aceștia sunt menționați: Nistor Masariu, teolog din Sărata, Trandafir Dragomir din Streza în anii școlari 1906/1907 - 1907/1908, precum și Udriște Adrian, din 1908 până în 1930. Verificarea anuală a cunoștințelor elevilor se făcea prin examen public de protopopul de Avrig, care se îngrijea de organizarea susținerii acestui examen, arătându-i o deosebită importanță, menționează monografia parohială.

Credință și tradiții bisericești

Actuala comunitate parohială păstorită de preotul Valentin Marius Bela se străduiește să mențină biserica într-o stare cât mai bună și să ducă mai departe moștenirea primită de la generațiile anterioare. În biserica parohială sunt săvârșite slujbele religioase din duminici și sărbători, rânduielile specifice Postului Mare și marilor praznice împărătești. În această biserică primesc Taina Botezului copiii născuți în familiile din sat, se cunună tinerii și primesc Sfintele Taine.

„Comunitatea actuală nu este foarte mare și nici foarte înstărită, dar este foarte legată de biserică. Credincioșii țin credința străbună, în această biserică s-au botezat, au fost aduși aici de părinți și de mici au dobândit dragostea de Mântuitorul Iisus Hristos. Ne naștem în biserică și plecăm din lumea aceasta din biserică. Între tradițiile noastre păstrate până astăzi menționez procesiunile pe care le facem în ziua de prăznuire a Înălțării Domnului și la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Facem rugăciunile de sfințire a țarinilor și îi pomenim pe eroi la monumentul închinat lor și ridicat în fața Muzeului «Badea Cârțan». La sărbătoarea hramului săvârșim în sobor Sfânta Liturghie și apoi săvârșim slujba Sfântului Maslu de obște”, ne-a mai spus preotul paroh Valentin Marius Bela.

În biserica din Oprea-Cârțișoara au păstorit de-a lungul vremii preoți vrednici menționați de monografia parohială, au activat cântăreți bisericești de seamă și epitropi care au trudit pentru păstrarea credinței străbune și pentru sporirea patrimoniului spiritual și material din comunitate.