Rugăciunea, hrana care zidește și crește aripi sufletului

Vizitând recent Mănăstirea „Naș­te­rea Maicii Domnului” din Adă­mești-Nanov, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, am înțeles că pentru a te ruga trebuie mai întâi să devii vrednic. Adică să-ți limpezești toate cele ale sufletului și abia după aceea să ridici rugăciunea, darul și jertfa ta către Domnul. Cu alte cuvinte, să te împaci cu fratele de lângă tine, să ierți, să dorești cu toată ființa ta să devii al lui Hristos, predându-te voii lui Dumnezeu. Adevăr care te zidește, te fortifică, pentru a rezista provocărilor acestui prezent agresiv, ce poate transforma frumosul din tine în coș­mar.

Lumina dimineții junghie orizontul, așezându-se ca o jertfă pe altarul zilei. Iarna respiră prin aripile păsărilor ce zboară în formă de lance spre necunoscute zări mai calde și mai liniștite, privind spre noi ca printr-o sită prin care timpul cerne peste toate un fel de puf cu miros de gutuie și culoare de muștar. Nici nu știi dacă trăiești în prezent, sau în rugina oglindei trecutului, dacă ce gândești și simți înseamnă frumos, sau e doar poveste, amăgire ori amintire rămasă pe pământ ca o urmă de pantof în praf, certitudine într-un timp al improvizației și minciunii, manipulare subtilă ori revelație. Până la urmă, înțelegi că totul este doar luptă. Luptă cu tine, cu începătoriile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac, încercând să nu cauți a dobândi cu tot dinadinsul ceea ce ceri, ci să le lași pe toate în voia lui Dumnezeu. „Căci cu cât vânăm lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează”, spunea părintele Porfirie, unul dintre cei mai impor­tanți duhovnici născuți pe pământurile Greciei.

Istoria, obștea și armata credincioșilor

Toate acestea le-am descoperit la Mănăstirea Adămești, discutând cu părintele stareț Fanurie Beldiman, care ne-a vorbit şi despre frumuseţea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului de toamna trecută, când s-a sfințit biserica mare a mănăstirii.

Așezământul monahal a fost înființat în 1991, prin râvna preotului paroh al satului Adămești, care i-a pus piatra de temelie cu binecuvântarea Înaltpreasfin­ți­tului Părinte Calinic, actualul Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la acea vreme Episcop al Argeşului şi Teleormanului. Timp de cinci ani a funcționat ca mănăstire de maici, după care, din cauza lipsei de personal, și-a încetat misiunea, nu înainte de a se turna temelia unei biserici și cea a chiliilor, de a se începe lucrările clopotniței și a bisericuței de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, precum și a unui altar de vară.

În anul 2002, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, mănăstirea și-a reluat activitatea, prin aducerea părintelui Fanurie Beldiman, de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, din Siliștea Gumești. Acesta a fost numit stareț şi în cei 20 de ani de activitate a desăvârșit lucrările începute și a strâns o obște care în prezent numără cinci viețuitori, adică patru slujitori și un frate de mănăstire, precum și o „armată” de fii duhovnicești și credincioși din întreaga țară. „De când am venit aici, zilnic săvârșim Sfânta Liturghie, Vecernia și Pavecernița, precum și celelalte slujbe. În biserică avem o raclă cu moaștele mai multor sfinți, o alta cu un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, dar și o icoană a Maicii Domnului «Pantanasa», tămăduitoare de cancer, pictată la Mănăstirea «Sfântul Pantelimon» de la Siliștea Gumești, realizată de doi părinți călugări, Cosma și Damian, donată nouă de către o familie din București”, ne mărturisește părintele stareţ.

Biserica mare a mănăstirii a fost ridicată cu sprijinul unor cre­din­cioși din București, dar și din alte părți ale României. La sfinți­rea bisericii au participat patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului; Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, și a fost adus un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la mănăstirea teleormăneană Crângu. Timp de aproape zece ani s-a slujit în ea, dar și într-un paraclis care va purta hramul „Sfântul Gherasim de la Iordan”, precum și în altarul de vară, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, lucrare inspirată de altarul similar de la Mănăstirea Crasna din județul Prahova. De acum înainte, în biserica mare se va sluji numai duminica și de sărbători. Pictura noii biserici este realizată de către artistul Pioară Oprea, din Focșani, care a desă­vârșit-o după șapte ani de muncă, ne mai spune părintele stareț.

Slujire în proximitatea lumii mirene

Deși era aproape iarnă la data vizitării, trandafirii și alte flori care cresc în curtea mănăstirii continuau să lumineze cerul înnourat al zilelor cu petalele lor. Și ele, un alt fel de rugăciune, căci aici, suntem convinși, nu numai călugării se roagă, ci și natura. De aceea, l-am îndemnat pe părintele stareț să ne vorbească despre rugăciune, această „trudă sfântă”, cum o numea vrednicul de pomenire Arhi­episcop Justinian al Maramure­șului și Sătmarului. „Pentru un monah, rugăciunea reprezintă hrana sufletului. Așa cum trupul are nevoie de hrană trupească, la fel și sufletul are nevoie de hrană duhovnicească. Pentru un călugăr, rugăciunea este precum aripile păsării cu care aceasta zboară cât mai sus. Pe monah, rugăciunea îl înalță către Dumnezeu”, ne-a spus părintele stareț. Apoi l-am întrebat dacă proximitatea lumii de dincolo de gard, adică a lumii mirene, cum o numește un părinte ieromonah pe care l-am cunoscut nu cu multă vreme în urmă, nu este cumva o provocare pentru obște, având în vedere că așezământul se află în marginea satului. „Poate fi, ne-a răspuns părintele Fanurie, dar având conștiința trează permanent căutăm să rămânem în Biserică, mai mult cu gândul la Dumnezeu, și să dăm mai puțină atenție ispitelor ce vin din lumea din afară. Noi suntem preocupați mai mult de rugăciune, de cele duhovnicești, de ascultări, pentru că acestea sunt scopul monahului. Adică să se roage pentru lume și să petreacă mai puțin timp cu lumea. Totuși, din contactul inevitabil cu lumea de dincolo de gard, cum spuneți dumneavoastră, monahul află care este starea lumii pentru care se roagă. De aceea, prin rugăciunile noastre, îi încurajăm pe credincioși, încercăm să-i întărim în credință, le dăm sfaturi pentru ca ei să rămână aproape de Biserică și de Dumnezeu, pentru că vremurile pe care le trăim sunt pline de încercări și ispite. Având însă nădejde în Creator, cu certitudine lumea va putea birui provocările prezentului mai ușor, pentru că acela care Îl iubește pe Dumnezeu și Biserica Sa va fi cu El, cum ne-a făgăduit Mântuitorul, până la sfârșitul veacului. La scurt timp după venirea mea aici, am făcut un pelerinaj la câteva mănăstiri din Grecia. Așa am ajuns și la biserica în care se află racla cu moaștele Sfântului Ioan Rusul, din insula Evia. Acolo m-am rugat sfântului ca să ne ajute să putem ridica această biserică abia începută. Și el mi-a ascultat rugăciunea, a lucrat pentru obștea și credincioșii noștri care ne-au ajutat și, drept mulțumire, împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, am hotărât ca biserica mare să poarte hramul „Sfântul Ioan Rusul”. De altfel, obștea și credincioșii care ajung aici simt, fără îndoială, și lucrarea celorlalți sfinți ale căror moaște le cinstim în mănăstirea noastră: Gherasim de la Iordan, Sfântul Ioan Rusul, de la care deținem un fragment de veșmânt, Sfântul Ierarh Alexandru, Sfântul Antonie de la Muntele Athos, Cuviosul Calistrat, Sfântul Mercurie, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Spiridon, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii. În fiecare dimineață, noi începem slujba citind acatistele lor. Iar ei mijlocesc la Dumnezeu rugăciunile noastre, ne dau putere și ne apără ca să ținem candela credinței aprinsă în fiecare zi. De aceea, simțim permanent puterea Creatorului nostru și nu ducem lipsă de nimic din ceea ce noi Îi cerem, pentru că toată lucrarea o punem pe seama Lui, lăsându-ne în voia Lui. La fel și credincioșii care vin să se roage aici, din țară, dar mai ales din București, care ne mărturisesc că în acest loc își găsesc liniștea sufletească”, ne spune părintele stareț Fanurie Beldiman.

Nesmintiți de încercări și ispite

Rugăciunile ne sunt ascultate de Domnul numai dacă noi suntem vrednici. Adică dacă îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. O spune chiar Mântuitorul: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, îna­intea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi venind adu darul tău” (Matei 5, 23-24). Să mergi înainte, rămânând în voia Domnului, nu este ușor. De aceea totul devine luptă. Luptă cu tine, cu începătoriile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac, încercând să nu cauți a dobândi cu tot dinadinsul ceea ce ceri, ci să le lași pe toate în voia lui Dumnezeu. Iată ce adevăr am dobândit noi discutând cu părintele Fanurie de la Mănăstirea Adămești. Nesmintiți de încercări, nemutilați sufletește de manipulările și ispitele celui rău, neconstrângându-L pe Stăpânul lumii cu rugăciunile noastre să ne scape de ceva, de boală sau de altele, să ne rezolve problemele ca și când ar fi angajatul nostru, trebuie numai să cerem de la El putere și întărire, cum au cerut și cer părinții de la Adămești. Astfel vom dobândi limpezire și vom deveni ai lui Hristos. Pentru că atât trecutul, cât și prezentul, dar mai ales viitorul sunt cu toate goale, descoperite și cunoscute lui Dumnezeu, cum spune Apostolul Pavel: „Nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui” (Evrei 4, 13). Să ne bucurăm așadar de această iarnă blândă, dar mai ales să luptăm a rămâne în voia lui Dumnezeu, pentru ca rugându-ne să ne crească aripi, cu care să ne ridicăm la cer, până la tâmpla Lui...