„Sfânta Varvara”, parohia emblematică a Văii Jiului

Parohia „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din Petroșani poate fi considerată un exemplu emblematic pentru modul de slujire al Bisericii într-un timp tulburat de rătăciri și încercări și într-o zonă cu probleme sociale multiple, cum este Valea Jiului. În cadrul parohiei funcționează un veritabil complex pastoral-so­cial-educativ-cultural, în care comunitatea celui mai sărac cartier al urbei își clădește identitatea, își rezolvă o parte din problemele grave cărora, din nefericire, autoritățile statului nu le-au găsit încă soluții viabile.

Acolo unde oamenii pustiesc, Dumnezeu poate face rai. O demonstrează din plin Parohia „Sfânta Mare Muceniță Varvara”, care s-a înființat în actualul cartier Aeroport, veche vatră de familii momârlănești din Petroșani, astăzi una dintre cele mai sărace zone ale orașului. În acest loc pe care, după 1970, tăvălugul comunist a ras cu buldozerele vechea așezare de gospodari Livezeni, în cadrul unei „mari acțiuni de urbanizare” eșuate, ani la rând au fost aruncate gunoaiele provenite de la blocuri. Aici, în acest spațiu al deznădejdii, la 4 decembrie 1994, prin grija părintelui Octavian Nicolae Pătrașcu, s-a pus piatră de temelie Bisericii „Sfânta Mare Muceniță Varvara”, prima cu acest hram din România. Întreaga lucrare s-a făcut cu sprijinul localnicilor, care au ajutat cu bani, cu hrană pentru meșteri și cu muncă. „De n-ar zidi ­Domnul casa, în zadar s-ar osteni ziditorii”, cita mereu părintele Pătrașcu aceste cuvinte din Scriptură. Și avea dreptate pentru că, după câțiva ani, parohia, cu sprijinul lui Dumnezeu, avea să ajungă ceea ce este astăzi: un veritabil complex pastoral-so­cial-edu­cativ-cultural al comu­nității.

O altfel de grădină

Nu cu mult timp în urmă, am fost și noi oaspeții acestei parohii, în care ne-am simțit, într-adevăr, ca în grădina raiului. Am vizitat complexul, am stat de vorbă cu slujitorii sfântului locaș și ne-am bucurat de realizările slujirii lor.

„Noi trăim aici în «Ținutul momârlanilor». Denumire purtată de localnicii, crescători de vite, din Valea Jiului. Când a început exploatarea cărbunelui în zonă, societatea carboniferă i-a expulzat pe țărani din vetrele lor. Și ei au urcat pe dealuri, pe munți. Vechii localnici le-au zis nou-veniților «barabe», adică «venetici». Iar nou-veniții i-au numit pe localnici «momârlani». În italiană, expresia înseamnă «oamenii munților», iar în maghiară, «rămășițe». Cu siguranță, maghiarii au dreptate. Pentru că, spunându-le așa, fac referire la autohtonii găsiți de ei aici, adică la daci, care mai rămăseseră pe loc după marea retragere aureliană din 271 d. Hr. Așa e, eu am început construirea a tot ce există aici. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să fac și eu cel puțin o bisericuță, dacă tata a făcut trei școli. Din cauza posibilităților financiare modeste, am ridicat un locaș maramu­reșean din lemn, proiectat de arhitectul Nicolae Goga, care a stat întemnițat de comuniști 20 de ani, ajutat de arhitect Liliana Chiaburu. Am adăugat apoi o casă specifică zonei, care are o vechime de peste 200 de ani, în care sunt expuse obiecte de inventar casnic, icoane, costume populare specifice momârlanilor. Am ridicat după aceea clopotnița, care are jos o capelă, la mijloc Altarul de vară și deasupra clopotele. În spatele bisericii mai avem o stână veche de 200 de ani și un cuptor cu vatră”, ne-a mărturisit părintele pensionar Octavian Nicolae Pătrașcu.

Centrul social

În spațiul parohial, în 2002, a fost înființat un centru social, care deservește persoane aflate în dificultate, în mod gratuit, funcție de nevoile identificate prin anchete sociale. Scopul centrului îl reprezintă depășirea situației de criză a comunității, generată de restructurările industriale masive din zonă. Centrul, care dispune de asistenți sociali, psiholog, medic, asistent medical, preot, personal auxiliar, oferă sprijin material constând în alimente, îmbrăcăminte, con­sultații și tratament medical gratuit, consiliere spirituală, seminarii educaționale și de dezvoltare personală, microcantină socială, cursuri de recalificare pro­­fesională, terapie ocupa­țională, consiliere informa­țională și social psihologică pentru persoane disponibilizate, vârstnici, femei defavorizate, cu mulți copii etc.

De la înființare până în 2004, activitatea lui a fost finanțată din fonduri PHARE, iar în prezent este continuată în regim de voluntariat și cu fonduri atrase din donații și sponsorizări din comunitate. În 2006, tot aici a fost înființată și Asociația umanitară și etnografică „Sfânta Varvara”.

„Cantina socială, care funcțio­nează de 13 ani, oferă masă caldă pentru aproximativ 80 de persoane pe săptămână. Pentru această activitate nu avem finanțare. Ne descurcăm cu ceea ce primim ca donații de la cre­dincioși și cu produsele obținute de la cele 40 de oi pe care le avem. Beneficiari sunt copii din familii sărace și bătrâni fără venituri, sau cu venituri foarte mici, singuri. Sâmbăta însă avem la masă uneori și câte 200 de persoane. Punem însă mare accent și pe viața liturgică. De la aceasta pleacă și cea duhovnicească, și toate celelalte. Facem cateheze în fiecare duminică. Încercăm să-i apropiem și pe copii, și pe adulți de Sfânta Scriptură, pentru că aici, în acest oraș, există o mare deficiență în această direcție. Facem studiu pe pericopele zilei, iar la sfârșitul orelor avem discuții libere. Aceasta este și ideea, să avem un dialog pentru ca oamenii să înțeleagă rostul educației religioase și al Bisericii. Părintele Ciprian Marton, care slujește cu noi, se ocupă de tineri, face pelerinaje, excursii etc. Iar când e vorba de treabă, în frunte cu părintele Pătrașcu, mergem cu toții și la coasă, și la fân!”, ne mărturisește părintele paroh Nicolae Tănase.

Din dragoste pentru cei nevoiași

Așa cum spunea părintele paroh, de activitățile cu tinerii se ocupă părintele Ciprian Marton, care este și sculptor. Sfinția sa a realizat și troița din curtea bisericii.

„Noi am demarat mai multe activități cu copiii. Anul trecut, am făcut un proiect after-school, cu ateliere de scuptură, de pictură, care funcționează foarte bine. Anul acesta, continuăm ce am început. De data aceasta, avem un proiect mult mai mare, cu o fi­nanțare mult mai consistentă din partea Consiliului județean. Vom face cursuri de chitară, de pian și multe altele. Încercăm să atragem tinerii cu activități care se leagă de credința noastră, de suflet. Iar ei sunt foarte receptivi. Prin tot ceea ce derulăm aici, urmărim prevenirea abandonului școlar. Și din acest punct de vedere avem o foarte bună colaborare cu Școala Nr. 7, care se află peste drum de biserică. Copiii de acolo vin după ore la noi, servesc masa, apoi își pregătesc temele, participă la acțiuni, după care merg la casele lor. Toate activitățile noastre se pliază foarte bine pe nevoile cartierului, pentru că această zonă este cea mai săracă din oraș. Este vorba de celebrul cartier Aeroport din Petroșani, căruia i se mai spune și «Șer­părie», de la fosta baltă care a existat aici. Anul trecut, am avut 30 de copii cuprinși în proiecte. La fel și anul acesta. Visul nostru este, însă, să înființăm un centru de zi mai puternic pentru copii. De aceea, vom transforma casa parohială în acest sens. Nădăjduim că Dumnezeu va rândui toate ca să reușim acest proiect”, ne-a spus părintele Ciprian Marton.

După câteva ore petrecute în acest loc, la plecare, gazdele ne-au oferit câte o bâtă momârlănească, o straiță și câte o pâine caldă, semne ale tradiției și ospitalității populației vechi a zonei. Iar domnul Costică Napa, inginer, fost salvator 21 de ani la Mina Livezeni, epitrop al parohiei de la înființarea ei, prin ceea ce a făcut și prin ceea ce face pentru parohie, exprimă în generozitatea actelor sale caritabile însăși esența Bise­ricii implicată în viața co­mu­ni­tă­ții parohiale: ajutorul creș­tinesc. Iar mărturisirea domniei sale ține loc de orice concluzie: „Fac ceea ce fac din dragoste pentru cei nevoiași”.