Unul dintre cele mai impresionante muzee săteşti pe care le-am vizitat este cel din Frăteşti, judeţul Giurgiu. Dincolo de starea precară în care se zbate, dincolo de praful şi pânzele de păianjen care acoperă vitrinele, miile de piese adunate cu entuziasm şi responsabilitate de către profesorul Dumitru Burlacu mărturisesc despre o anume bucurie a vieţii şi o demnitate de neam. Despre o continuitate umană în aceeaşi vatră, din străvechime până în prezent. Din nefericire, mulţi dintre noi, cei de astăzi, apatici şi inconştienţi, întoarcem spatele acestei identităţi milenare.
Am aflat cu totul întâmplător despre acest muzeu şi, într-o zi de primăvară cu miros de corcoduşi şi zarzări înfloriţi, i-am trecut pragul. Profesorul de geografie Dumitru Burlacu, un pensionar pe cât de bun cunoscător al istoriei locului, pe atât de concis şi expresiv în prezentare, ne-a deschis uşile muzeului său, invitându-ne la un incurs tulburător în viaţa comunităţii locale, care îşi trage seva din paleolitic.
Poveste cu silexuri şi ceramică
Istoria acestui muzeu începe în 1967, la un an după ce profesorul de geografie Dumitru Burlacu a revenit cu activitatea în Frăteşti, satul său natal. Într-o zi, a ieşit cu elevii clasei a V-a în vechea vatră a satului, „pentru că acolo, la heleşteu, copiii ar fi văzut un animal curios!“. La capătul unui canal de irigaţii au descoperit un depozit de silexuri şi fragmente ceramice. Aşa a început istoria muzeului sătesc, primul de acest fel din fostul judeţ Ilfov. În 1981, a căpătat un fel de statut oficial, după reînfiinţarea judeţului Giurgiu.
Artefactele strânse de-a lungul anilor au fost expuse în cea mai veche casă de suprafaţă din sat, vatra vechii aşezări găsindu-se la doi kilometri depărtare, spre nord. Documentar, localitatea este menţionată la 27 februarie 1586, într-un zapis emis de voievodul Mihnea Turcitul. Pe la 1830, odată cu desfiinţarea raialei turceşti a Giurgiului, sătenii din Frăteştii vechi au început să se mute în actuala vatră, stimulaţi şi de proprietarul moşiei, principele Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, care şi-a ridicat un conac pe panta dealului. La 1844, când s-a făcut o nouă împărţire administrativă, satul este consemnat sub denumirea de Frăteştii de jos sau Frăteştii din vale.
Clădirea muzeului, ridicată între 1830 şi 1840, a aparţinut preotului Duma sin Popa Răduţ, feciorul bătrânului preot Răduţ, care slujise în Frăteştii vechi.
Fosile paleolitice şi artefacte dacice
„Muzeul este structurat pe mai multe secţii. Cea mai importantă este cea de istorie veche, care cuprinde colecţii de silexuri, vase şi fragmente ceramice, unelte şi arme, idoli zoomorfi şi antropomorfi din paleolitic şi neolitic etc.
În cariera de pietriş şi nisip a satului, prin anii ’70, au fost descoperite fosile de cerb uriaş, fragmente osoase ale unui strămoş al elefantului, oase de camelide, de rinocer şi de multe alte animale, pe care le-am adus aici, în muzeu.
O altă secţiune este cea dedicată epocii metalelor. Din epoca bronzului datează o importantă aşezare identificată în vechea vatră a satului. De acolo au fost prelevate resturi ceramice, vase întregi, o seceră, un toporaş din bronz, alte câteva obiecte din acelaşi material. Dar ceea ce este interesant este faptul că am găsit resturile unui mic atelier metalurgic. Conserv în muzeu un fragment de creuzet, zgură de bronz şi fragmente de tipar pentru turnatul unor arme şi unelte din perioada secolului al XIV-lea î.Hr.
Epoca dacică este foarte bine reprezentată. Din acest motiv am dat numele muzeului sătesc «Dacia». Avem în colecţii artefacte care provin din două aşezări dacice, una situată în apropierea actualului Frăteşti, iar alta, mai mare şi mai bogată, pe vatra veche a satului. Din această perioadă deţinem vase din ceramică cenuşie şi neagră, fructiere, ulcele, opaiţe, obiecte de podoabă şi chiar un cârlig de pescuit.
În 1968, am descoperit un tezaur dacic de secol II-I î.Hr., care cuprinde peste 200 de monede de argint, fără inscripţii, pe avers cu un cap stilizat de zeitate, iar pe revers cu un călăreţ pe cal, reprezentaţi prin linii şi globule. Monedele sunt imitaţii după cele greceşti, ele aflându-se acum în Muzeul «Teoharie Antonescu» din Giurgiu“, ne-a declarat profesorul Dumitru Burlacu.
Cercetat de elevi şi specialişti
Tot în vatra vechiului Frăteşti, într-un proces de continuite, au mai fost descoperite şi fragmente ceramice din secolele III-IV d.Hr., precum şi o necropolă de secol VIII, a treia de acest fel din Muntenia. De asemenea, au fost găsite şi artefacte paleocreştine care, din nefericire, au fost furate, pentru că muzeul a fost spart de şapte ori. Este vorba despre nişte cercei însemnaţi cu cruciuliţă şi o cruce din ceramică. Muzeul mai deţine şi o bogată colecţie etnografică, una de carte şi multe multe alte obiecte.
„Pentru satul Frăteşti şi pentru judeţul nostru, muzeul a constituit o lungă perioadă de timp un obiectiv important. Este primul de acest fel din judeţ şi el documentează locuirea umană în aceeaşi vatră din paleolitic până în prezent. În zilele lui de glorie, muzeul a fost vizitat de generaţii întregi de elevi ai şcolii noastre şi din comunele apropiate, de specialişti din ţară, dar şi de peste graniţe: din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Cehia, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova şi din alte ţări.
Acum se află într-o stare precară. Cu foarte mare greutate, s-a reuşit schimbarea acoperişului, la opt luni după ce i-a fost furată tabla şi vândută la fier vechi! Primăria, care trebuia să se intereseze de repararea lui, nu a făcut-o, muzeul rămânând pradă ploilor. Au fost deterioraţi pereţii, iar eu a trebuit să desfac colecţiile şi să le mut pe unde am putut. Îmi doresc foarte mult să văd clădirea restaurată şi muzeul reorganizat pe principii moderne. Îmi pare rău că nu am găsit înţelegere la conducerea comunei. Tot ceea ce am realizat am făcut-o cu banii proprii, cu munca mea şi a unor generaţii de elevi, cărora le-am inseminat microbul muzeografiei. Sper, rămân optimist, că poate în vara aceasta voi vedea muzeul restaurat“, ne-a mărturisit profesorul Dumitru Burlacu.
Am plecat din Frăteşti impresionaţi de bogăţia şi valoarea artefactelor pe care le posedă ignoratul muzeu sătesc. Dar şi cu regretul că în faţa trecutului, care ne certifică identitatea ancestrală, mulţi dintre noi rămânem orbi şi muţi, uitând că, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, toţi vom învia în Hristos, „dar fiecare în rândul cetei sale“. Poate cineva va înţelege aceste cuvinte…
