„Voroneţul Munteniei“, zugrăvit de mâna lui Pârvu Mutu

Frumosul este unul din atributele lui Dumnezeu. Ca şi adevărul, el rămâne un orizont nelimitat către care se înalţă mintea şi inima oricărui om. Biserica, ca locaş al lui Dumnezeu are şi ea o frumusseţe aparte, liturgică, iar pictura ei o exprimă cel mai bine. La Filipeşti de Pădure, fresca orginală a lui Pârvu Mutu, zugravul Cantacuzinilor uneşte cerul cu pământul. Pe drept cuvânt, biserica de acolo a fost numită Voroneţul Munteniei. Cine îi calcă pragul va descoperi comori nepreţuite pentru sufletul său şi va adeveri că frumuseţea este o necesitate pentru toţi.

Despre frumuseţea picturii lui Pârvu Mutu auzisem, citisem, dar niciodată, până mai zilele trecute, nu avusesem prilejul să o trăiesc.

Nu este nimic exagerat în această formulare, de vreme ce acolo, în Biserica "Trei Ierarhi" din Filipeştii de Pădure, zugrăveala smeritului truditor în culoare al Ortodoxiei se trăieşte precum nevoia de foame, de sete, căci frumuseţea întruchipată pe pereţii bisericii este viaţă.

Vii în biserica aceasta apăsat de griji, cu obrazul înzgurat de neputinţe, răsucit la suflet de ispite precum lutul răvăşit de ploi, zăngănind a sperietură din pleoape, pentru ca să taci. Să priveşti şi să taci, vindecându-te de rătăciri. De uitări. Şi, astfel, descoperi frumosul ca odihnă a ochiului asprit, ca haltă a sufletului scrâşnitor în drumul lui spre neînţeles, încă.

Şi, de se întâmplă să-ţi cadă sufletul aşa într-o rână, aidoma odihnei ţăranilor noştri obosiţi, sprijiniţi în dunga unei brazde de lut întors de plug, să nu te sperii. Pentru că acesta este semnul vindecării metastazei. "Muşcând" din acest frumos revelat "mutului" Pârvu, simţi instantaneu cum te ridici şi pleci mai departe în viaţă.

Filipeştii de Pădure, ctitorie cantacuzină

Satul Filipeştii de Pădure, din Arhiepiscopia Bucureştilor, se profilează în toamnă ca o perdea de frunze arămii pe orizontul dantelat al dealurilor prahovene. Familia boierilor Filipeşti l-a înfipt cu un cui în istorie prin veacul al XVIII-lea, împrumutându-i numele, deşi satul, cu certitudine, este mai vechi. Târg prosper o vreme, căzut apoi în umbra altui târg, cel al Ploieştiului, înfiinţat de însuşi voievodul Mihai Viteazul. Dar, în cealaltă istorie, cea spirituală, mai puţin cunoscută, despre care îmi vorbea tot în această toamnă un pensionar, Filipeştii de Pădure candidează la eternitate prin biserica sa cu hramul "Sfinţii Trei Ierarhi".

"Voroneţul sud-estului Munteniei". Aşa avea să fie catalogată chiar de către experţii

UNESCO această minunăţie pictată între 1688 şi 1692 de către inconfundabilul şi inegalabilul Pârvu Pârvescu "Mutu", zugravul apropiat de familia Cantacuzinilor, care şi-a lăsat amprenta pe toate marile ctitorii ale domnitorilor din această familie.

"Pârvu Mutu zugrav vel leat 7200" (1692), iscăleşte cu modestie marele pictor la Filipeştii de Pădure, undeva, deasupra uşii de la intrarea în biserică, pe partea interioară. Iar în altar, pe peretele de la proscomidie,

i-a înscris cu numele şi pe ucenicii săi cu care a desăvârşit această lucrare: "Pârvu, Marin, Andrei, Stan, Neagoe, Nicolai zugrav, alături de numele preotului de atunci Erei (preot din Braşov) Mihail monahul".

Zidită în anul 1688 de către Bălaşa Matei Cantacuzino, soţia marelui agă Matei Cantacuzino, şi fiul său Toma Cantacuzino, biserica depune mărturie şi astăzi despre credinţa ctitorilor.

Undeva, după uşa ce ascunde scările spre clopotniţă, s-a înfăţişat pe sine şi marele zugrav, ţinând în mână o icoană ce o reprezintă pe Maica Domnului, alături de alte două personaje. Dar vremurile i-au şters chipul, lăsându-ne doar o mare pată albă, îndemnându-ne pe noi, nevoitorii acestui secol, să-i bănuim numai chipul de dincolo de lumina ce îl ascunde.

Hărăzit de cer să fie zugrav al celor de sus

Dar cine este acest nevoitor ascet şi smerit ce se retrage voit în spatele dumnezeieştilor lui zugrăveli?

Pârvu Mutu Zugravu a fost fiul preotului Ioan Pârvescu (1632-1702) din vechea mahala Vişoiul a oraşului Câmpulung Muscel.

Născut la 12 octombrie 1659, după cum consemna însuşi tatăl său într-un manuscris ("1659, 12 oct. s-a născut fiul meu sâmbătă spre duminică, de pe naşi mieu jupân Pârvu Aninoşanu, numindu-l cu numele de Pârvu"), la şase ani avea să-şi piardă mama. Rămas singurul în viaţă dintre cei şase fraţi, s-a retras împreună cu tatăl său la mănăstirea lui Negru Vodă din localitate. Remarcat de monahi, în frunte cu primul lui dascăl, părintele Evghenie, pentru talentul său de zugrav, a fost trimis de către clucerul muntean Tudoran Vlădescu să-şi desăvârşească meşteşugul în Bucovina, la un vestit zugrav rus. După şase ani, s-a întors la Câmpulung cu cunoştinţe noi, dar betegit de aceeaşi greutate în vorbire cu care plecase, de pe urma căruia îşi căpătase şi porecla de "Pârvu Mutu zugravu", pe care avea să o transforme în renume, semnându-şi astfel toate lucrările.

În ianuarie 1700, avea să se căsătorească cu jupâneasa Tudora. Şi, tot la data asta, avea să consemneze numele mănăstirilor şi bisericilor pe care le pictase sau repictase până la acest eveniment: Negru Vodă din Câmpulung, Cotroceni, Aninoasa, Mărgineni, Poiana, Lespezile, Sinaia, Râmnicu Sărat, Colţea, Sfântul Gheorghe Nou, Filipeştii de Târg, Călineşti şi Măgureni, dimpreună cu foarte multe icoane.

În primii ani ai secolului al XVIII-lea, Pârvu Mutu a devenit dascălul unui grup de pictori, ale căror nume sunt eternizate pe peretele de la proscomidie din biserica de la Filipeştii de Pădure, parte din ei zugrăvind între 1725 şi 1726 Biserica Negustorilor din Bucureşti.

Tot în acest început de secol, împreună cu ucenicul său Radu, picta Mănăstirea Bordeşti (Focşani), unde s-a păstrat mult timp autoportretul său lucrat în ambrasura uşii, care îl înfăţişa cu un penel şi cu o scoică în mâna stângă, paleta vechilor zugravi.

În 1718, doamna Tudora avea să treacă la Domnul, iar evenimentul avea să-l determine pe marele zugrav să se îndrepte spre viaţa monahală. După ce, împreună cu cei doi fii ai săi, Pârvu şi Gheorghe, vizitase locurile sfinte şi Ierusalimul, Pârvu Mutu s-a retras, împreună cu unul dintre fiii săi, la Mănăstirea Mărgineni, unde s-a călugărit. La 76 de ani, Domnul l-a chemat la ceruri. Despre el se spune că ar fi ajuns şi la Athos, ceea ce nu este de mirare. Se mai spune despre el că sfârşitul vieţii l-a petrecut la Mănăstirea Robaia din Argeş. Potrivit documentelor, a trecut la Domnul în 1735 şi a fost înmormântat la Robaia.

Privim tăcuţi povestea Facerii lumii şi a creştinismului, tălmăcită şi aşezată în culori de rai de către marele zugrav Pârvu Mutu pe pereţii Bisericii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Filipeştii de Pădure. O corabie a credinţei zidită din cărămidă subţire arsă, în compoziţia căreia au fost folosite plante locale care i-au conferit forţa de a rezista încercărilor veacurilor. Această biserică este cea mai importantă mărturie picturală rămasă de la el. Construită în stil bizantin, cu o uşoară influenţă apuseană la structură, biserica exprimă pietate, curaj şi dăinuire.

Dar nu cărămida dă valoare lăcaşului, ci "populaţia" cerului, de la începuturile lumii până astăzi, eternizată magistral în pictura ei de către smeritul zugrav Pârvu.

Uitându-ne la scenele lumii aşezate de el după un canon şi o intuiţie revelate, cu siguranţă, trăim, deopotrivă, uimiţi, esenţialitatea Creaţiei, a Frumosului la care ai acces doar înţelegând că faci parte din această tainică lucrare. Că eşti contemporan cu sfinţii, cu marele pictor, cu ctitorii bisericii, zugrăviţi într-un tablou votiv unicat, ce redă un întreg arbore genealogic medieval de câteva zeci de persoane. Numai vorbind la prezent despre această unică şi inconfundabilă capodoperă a Evului Mediu te poţi înscrie pe coordonatele "moştenirii" viitorului.

Mesaj creştin peste veacuri

Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Filipeştii de Pădure poartă mai departe în veacuri nu numai opera lui Pârvu Mutu, salvată aici în proporţie de 90%, ci şi mesajul creştin al începutului de nou mileniu. Cu cele aproximativ 1.100 de familii, este una dintre cele mai mari parohii din această parte de ţară, unde prozelitismul unor culte neoprotestante încearcă zadarnic să-şi facă aderenţi. Şi cum ar putea fi altfel, când aici sunt ajutate spiritual şi material familiile nevoiaşe, iar prin programul "Hristos împărtăşit copiilor", derulat în şcoală, gradiniţă şi în liceul din comună, cu adevărat, Hristos este împărtăşit generaţiilor viitoare. Slujbele, acatistele, cateheza, împărtăşirea copiilor de la grădiniţă o dată la şase-şapte săptămâni, vizitele preoţilor la domiciliul credincioşilor, la locurile unde muncesc întru slavă copiii aduc roade spornice pentru viitor.

De toate acestea se ocupă doi preoţi: părintele paroh Ioan Popa şi mai tânărul părinte Adrian Alexe.

Mesajul dăinuirii zugrăvit cu atâta dăruire şi sinceritate pe pereţii bisericii de către Pârvu Mutu se completează firesc astăzi cu munca pe care cei doi preoţi o desfăşoară în parohia lor.

Minune din minune, se consolidează o lucrare despre care doar sfinţii, acolo în ceruri, pot depune mărturie. "Nu mă gândeam că vom reuşi să realizăm această lucrare de restaurare, care a durat cam 11 ani, mai ales că este vorba despre una complexă, la care au participat colective întregi, chiar şi din străinătate. Încheierea acestei lucrări este pentru noi o minune. Aici nu s-a lucrat la normă. S-a lucrat cu credinţă şi cu pasiune, depunându-se jertfă şi din partea restauratorilor", ne mărturiseşte părintele paroh Ioan Popa.

La rândul lui, părintele Alexe, preot la Filipeştii de Pădure din 2007, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru sprijinul acordat şi se roagă Atotputernicului ca şi catapeteasma, pictată de acelaşi zugrav, să fie restaurată, la fel ca pictura scoasă la lumină cu profesionalism din întunericul fumului de ceară arsă depus pe icoane.

Părăsim Filipeştii de Pădure mai senini şi mai ostoiţi de sete de frumos. Mai vindecaţi de urât şi de uitare. Mai senini la chip şi un pic mai smeriţi, asemenea lecţiei pe care, de mai bine de trei veacuri, ne-o împărtăşeşte prin muţenia lui, de dincolo de uşa ce duce în clopotniţă, marele zugrav Pârvu Mutu.