Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj Zidurile Moldoviței, o frescă în tușe de lumină

Zidurile Moldoviței, o frescă în tușe de lumină

Galerie foto (20) Galerie foto (20) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 24 Aug, 2021

Din grupul celor opt biserici pictate din nordul Moldovei, înscrise în Lista Reprezentativă a UNESCO, face parte și biserica Mănăstirii Moldovița, zidită de voievodul Petru Rareș. Pictat la exterior de același Toma Zugravul, autor și al picturii exterioare a Mănăstirii Humor, lăcaşul păstrează, de mai bine de cinci veacuri, frumusețea scenelor impregnate pe ziduri, ca un martor nemuritor al istoriei locului.

În pădurile nepătrunse de odinioară de pe Valea Moldoviței, unde existase un vechi schit de călugări, prăbușit în vremea domnitorului Alexandru cel Bun, avea să ridice, la 1532, voievodul Petru Rareș o nouă biserică mănăstirească. Hramul primit la zidire a fost cel al Bunei Vestiri, iar lăcaşul, configurat în aceeași linie arhitecturală începută la Humor, a fost curând împrejmuit cu ziduri de incintă și turnuri de apărare, putând fi utilizat, la nevoie, pentru retragere din fața năvălitorilor. Mănăstire de călugări, Moldovița a fost ocrotită de domnitorii Moldovei, care au înzestrat-o cu pământuri și sate. La un deceniu după trecerea Bucovinei sub administrație habsburgică, mănăstirea a fost închisă, apoi biserica a servit satului Vatra Moldoviței, înfiripat în jurul așezării mănăsti­rești. A revenit la destinația sa inițială, de mănăstire, de data aceasta de maici, în anii interbelici (1932-1934). În perioada 1954-1960 mănăstirea a fost restaurată şi înnoită - acoperişul a fost refăcut în întregime şi i s-a mărit șarpanta, pentru protecţia picturii, fundaţiile şi soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile şi chiliile au fost refăcute. În 1975, Moldovița a primit premiul „Mărul de Aur”, acordat de Federația Internațională a Ziariștilor, pentru valoarea sa patrimonială.

Înscrisă din 1993 în Lista Reprezentativă a UNESCO, a devenit azi una dintre cele mai căutate destinații ale turismului laic și religios din Bucovina. Așa că zilnic puzderie de vizitatori se perindă pe lângă zidurile sale, unii încercând să înțeleagă profunzimea mesajului transmis în scenele pictate, alții doar să mai bifeze un obiectiv de pe traseul turistic pe care au pornit. Iureșul e necontenit, iar printre cei care vin până aici să o vadă se numără și specialiști în arhitectură sau arte vizuale, fascinați de registrele păstrate pe zidurile mănăstirii, de galbenul nemuritor, ca un accent grav pe întinderea frescei, marca particulară a coloritului folosit de meșterii zugravi la Moldovița.

Galbenul Moldoviței, ca o ploaie de lumină

Vara, mănăstirea pare o cetate asediată. Grupuri-grupuri de vizitatori trec pe sub bolțile întunecate ale turnului de intrare ca să se bucure de frumusețea zidirii și a picturii, pentru care unii dintre ei bat cale lungă, tocmai din celălalt capăt al țării sau chiar de peste hotare. „Vin oameni foarte variați, de la pelerini până la grupuri de artiști, istorici. Un profesor englez vine în fiecare an la Moldovița cu un grup de adulți și face aici, cu ei, practică pe ceea ce înseamnă stilul gotic. Alții vin din Africa de Sud sau din Australia, atrași de ceea ce aud despre mănăstire. O doamnă arheolog din Brazilia a venit special până aici să vadă scena personificării mării și a pământului și a spus că este una dintre picturile rare în care apare personificarea naturii, care e forțată de rugăciune să scoată trupurile și sufletele înapoi și să le mai dea o șansă”, povestește maica Teodora Iliescu, ghidul mănăstirii.

Moldovița e ca o carte deschisă, în care filele li se înfățișează asemeni unor povești pictate, descifrându-le, puțin câte puțin, taina mesajului din Scripturi. Așa că pelerin fiind ori numai turist, zăbovești cu privirea pe ziduri minute în șir, încercând să pătrunzi cu mintea ceea ce iscusiții zugravi au știut atât de bine a scrie cu pensulă și culoare.

Finalizată la capătul a cinci ani, în perioada 1532-1537, pictura, mai ales cea de la interior, și-a păstrat extrem de bine și coloritul, și expresivitatea. La exterior, un incendiu izbucnit la începutul secolului 20 a lăsat urme vizibile, mai ales în registrele de sub streașină, unde galbenul - marca și pecetea Moldoviței - a căpătat o culoare brun-roșcată. „Pictura, ca și la celelalte mănăstiri, e realizată în culori naturale. Spre exemplu, fondul acesta albastru se realiza cu ajutorul unui mineral, lazuritul, care se importa din munții Afganistanului, și era un semn de prestigiu. Iată ce eforturi se făceau în vremea aceea pentru pictarea unei biserici. Iar restul culorilor folosite erau obținute din argilă și plante. Galbenul de Moldovița, obținut din argilă, rămâne elementul nostru particular”, subliniază maica Teodora Iliescu.

Și mai este ceva ce fascinează și la Moldovița, la fel ca la celelalte biserici pictate: știința cu care zugravii au pictat scenele, în alăturări surprinzătoare (registre cu scene din Vechiul Testament, alături de scene din Noul Testament), sugerând sensuri mai profunde, întotdeauna mai profunde decât ai putea bănui la o primă vedere. „Fiecare icoană are un aspect practic și unul artistic - să capteze lumina, să direcționeze lumina, să-ți atragă atenția, să te facă să meditezi. Asta arată ingeniozitatea meșterilor de a îmbina practicul cu spiritualul”, crede maica ghid. Sporită de accentele galbenului de pe ziduri, lumina se transformă aici într-o călăuză care are puterea de a te conduce către taine adânci.

Tematica picturii, un mod de a conecta Moldova la marea cultură europeană

Parte din programul iconografic început odată cu ctitorirea mănăstirilor din vremea voievodului Ștefan în Moldova, în pictura Mănăstirii Moldo­vița se disting câteva teme tratate într-un mod special. „Arborele lui Iesei” (tatăl regelui David, din Vechiul Testament, n.r.), o temă de largă an­vergură europeană în acea epocă, este unul dintre elementele care arată, de fapt, intenția domnitorului Petru Rareș de a conecta cultural Moldova, și prin aceste minunate biserici, cu marea cultură europeană a timpului său. Iar statutul lor de azi, de monumente UNESCO, nu face altceva decât să le reconfirme și în zilele noastre valoarea universală. „Tema era favorită în Europa acelei perioade, pentru că pornea de la ideea regelui care e și evlavios, și curajos - un ideal, deci, de curaj și de credință”, spune maica Teodora. Apoi, „Imnul Acatist al Maicii Domnului” - la fel de interesantă, atât prin expresivitatea picturii, cât mai ales prin simbolistica așezată în spatele acesteia. Scena are la bază un tablou complex, o îmbinare între asediul și cucerirea Constantinopolului. „Este o suprapunere de scene în care bizantinii se luptă cu mai multe rânduri de dușmani, de fiecare dată cer ajutorul și protecția Maicii Domnului și în cele din urmă apar în straie moldovenești, iar dușmanii în straie turcești. Așadar, e foarte clar că se transpunea acolo Petru Rareș alături de oștenii săi care cer ajutorul Maicii Domnului în luptă”, explică ghidul mănăstirii.

Un element inedit care atrage atenția în ceea ce privește pictura este faptul că unele zone au rămas, încă de atunci, neterminate, nefinisate. Explicația, spune maica Teodora, vine din faptul că „în epocă exista o tradiție - să se termine de pictat la 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului. Probabil, până la acea dată, unele colțuri nu au fost finalizate și se văd și acum. Spre exemplu, în exterior, pe «Arborele lui Iesei», toți prorocii au pergamente deschise în mână. Și pe pergamentele de la bază se văd niște linii paralele, care arată locul în care trebuiau încadrate literele. Dar nu este nimic scris. Și asta ne mai arată ceva - că pictura se completa de sus în jos, ca o revelație, registrele de sus fiind complete, cele de la bază nefiind terminate”.

Viziunea renascentistă a lui Toma Zugravul

Pictura Moldoviței e semnată de același Toma Zugravul, care, alături de un grup de ucenici, a pictat și Humorul. Însă atât pe zidurile Mănăstirii Humor, cât și pe cele de la Moldo­vița, Toma s-a pictat pe sine, întruchipat într-un călăreț care omoară un dușman. „Conform mentalității Evului Mediu, toți pictorii de biserici erau anonimi. Și, deodată, un pictor decide să se picteze pe el omorând un dușman. Practic, pictura lui are o putere de acțiune, nu este un simplu desen. Așadar, el se semnează, se pictează, are o conș­tiință a artistului, ceea ce-l face un pictor renascentist”, consideră maica Teodora Iliescu.

Însă nu numai această scenă în care el însuși ni se relevă face din Toma Zugravul primul pic­tor cu vădită viziune renascentistă din Moldova, ci și icoanele pe care el și ucenicii le-au închipuit pe zidurile Moldoviței. Scenele, personajele sunt într-o dinamică uluitoare, iar în pictura lor e foarte multă viață și expresivitate.

Ca să vedem azi atât de bine aceste splendori, a fost nevoie de un sinuos proces de restaurare și conservare a picturii interioare și exterioare, finalizat în anul 2013, după 22 de ani de muncă. A fost un proces dificil, mai ales că vreme de 480 de ani pictura mănăstirii nu a fost niciodată restaurată. La interior, aceasta s-a păstrat integral, iar la exterior doar parțial.

Stilul arhitectural

Asemănătoare cu Mănăstirea Humor, cealaltă ctitorie a lui Petru Rareș, Moldovița se distinge prin pridvorul deschis. Cele cinci încăperi ale bisericii - pridvor, pronaos, camera mormintelor (ca o prelungire a pronaosului) cu tainița (loc în care se ascundeau obiectele sfinte și odoarele mănăstirii, în caz de primejdie), naos și altar - arată continuitatea în tradiția construirii mănăstirilor moldovenești din epocă. Se observă discreta influență gotică în înălțimea lăcaşului, dar și în forma ferestrelor și a portalului de intrare din pridvor în pronaos.

În camera mormintelor se află mormântul Episcopului Efrem de Rădăuți, cel care a întărit foarte mult mănăstirea în secolul al 17-lea, ridicând ziduri de apărare, înființând aici o școală de caligrafie, de copiat cărți bisericești, având un rol similar celui pe care Anastasie Crimca l-a avut la Dragomirna. „A fost un personaj foar­te complex - pe de o parte foarte practic, pe de altă parte, foarte sensibil în ce privește latura artistică. Păstrăm în muzeu un manuscris copiat și caligrafiat chiar de el. Procesul de copiere era unul foarte migălos și cuprindea, în primul rând, prepararea pergamentului pentru suportul material, fizic, al cărții, apoi caligrafierea propriu-zisă. Practic, o carte mai groasă se caligrafia în aproape un an”, spune maica Teodora.

Cum se ajunge la Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea se află în Obcinele Bucovinei, pe teritoriul comunei Vatra Moldoviței (din județul Suceava), la 15 kilometri distanță de comuna Vama și la mai puțin de 25 de kilometri de orașul Câmpulung Moldovenesc. Incinta mănăstirii cuprinde și un muzeu cu obiecte din patrimoniul așezământului monahal, printre care și un epitaf care a aparținut vechiului schit pră­bușit în vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Muzeul a fost amenajat într-o clădire construită pe ruinele fostei case de copiști și mi­niaturiști înființată în secolul al 17-lea de Episcopul Efrem de Rădăuți.

 

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Moldovița  -   Biserici din Romania  -   patrimoniul UNESCO