Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
A intrat în vigoare noul pachet de servicii medicale
Începând de la 1 iunie a intrat în vigoare pachetul de servicii medicale de bază, modificările aduse având rolul de a elimina erorile şi de a diminua fraudele din sistem. Noul pachet îmbunătăţeşte considerabil modul de eliberare a prescripţiilor medicale.
De la începutul acestei săptămâni, întregul sistem medical românesc va funcţiona în baza noului pachet de servicii medicale de bază şi a noului contract-cadru. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS, pentru a asigura sustenabilitatea implementării pachetelor de servicii medicale a crescut finanţarea pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice şi paraclinice, astfel încât acestea să furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internărilor.
„Începând cu 1 iunie, numărul de consultaţii care se vor deconta medicului de familie nu mai este limitat, medicul va putea, peste cele 20 de consultaţii, să efectueze, în funcţie de adresabilitatea pe care o are, toate consultaţiile care sunt programate şi să elibereze prescripţii medicale. Acelaşi lucru se va putea întâmpla şi la ambulatoriul de specialitate clinic“, a explicat preşedintele CNAS, Radu Ţibichi.
Pentru pacienţii asimptomatici până la 39 de ani, noul pachet a introdus o vizită obligatorie la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani - prezenţa anuală la medicul de familie.
În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice şi terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigaţii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea în spital. În pachetul de servicii de bază se regăsesc consultaţii, servicii profilactice, tratamente protetice şi ortodontice, precum şi servicii de medicină dentară de urgenţă.
La capitolul dispozitive medicale a fost revizuită lista dispozitivelor medicale acordate în ambulatoriu, fiind introdus, spre exemplu, dispozitivul necesar pentru copii până la 18 ani cu mucoviscidoză (inhalator salin particule uscate de sare cu flux de aer sau oxigen), precum şi dispozitivul pentru protezarea femeilor cu mastectomie totală, începând cu anul 2015.
Contractul-cadru a adus şi prevederi noi pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu. Astfel, pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru sublistele A şi B - o prescripţie sau mai multe prescripţii lunar, cu maximum 7 medicamente, până acum numărul prescripţiilor eliberate fiind restricţionat, dar la una singură, lunar.
De asemenea, pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialităţile clinice pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/ 91/ 92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale.
Totodată, a fost majorată de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afecţiunile acute.