Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Accidentul vascular cerebral, cauză a invalidităţilor definitive severe
Accidentul Vascular Cerebral (AVC) trebuie abordat într-o manieră complexă, încă de la prevenţia primară, care este sarcina medicilor de familie şi a cardiologilor, şi până la neurorecuperare, susţine prof. dr. Ovidiu Băjenaru, şeful Clinicii de Neurologie din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. El a subliniat că AVC este în România, alături de boala coronariană, printre cele mai frecvente afecţiuni, fiind însoţit de o mortalitate crescută şi o principală cauză a invalidităţilor definitive severe, atât din punct de vedere fizic, cât şi mintal. „Abordarea AVC-urilor trebuie făcută într-o manieră foarte complexă, încă de la prevenţie - cea primară fiind extrem de importantă şi asta înseamnă identificarea factorilor de risc şi tratamentul lor, ceea ce este în primul rând datoria medicilor de familie şi apoi a medicilor internişti cardiologi, fiind vorba despre boli vasculare. Este apoi situaţia accidentului vascular cerebral acut, care este o problemă a neurologilor - dar ca să ajungă la neurolog, un astfel de pacient trebuie să fie adus de urgenţă de sistemul de asistenţă medicală prespitalicească într-un serviciu de neurologie şi, în România, practic, toate secţiile de neurologie din spitalele judeţene, nu mai vorbesc de cele universitare, dar şi din multe spitale municipale, au secţii de neurologie şi, cum principala activitate este legată de AVC-uri, există şi experienţa necesară”, a declarat prof. dr. Băjenaru, în cadrul unui eveniment medical. Conform medicului neurolog, de diagnosticul cât mai precoce şi de o terapie cât mai eficientă în primele ore de la debutul unui AVC depinde în cea mai mare măsură salvarea vieţii pacienţilor. „De aceea, în ţările cu un sistem medical dezvoltat, mortalitatea în AVC-uri a scăzut foarte mult. În ţările occidentale, în SUA, faţă de ce se întâmplă în România şi, în general, în ţările din zona central-estică a Europei, mortalitatea din cauza AVC este de 4-5 ori mai mică sau în unele ţări chiar mai mult faţă de ce se întâmplă la noi”, a precizat Băjenaru.