Acizii grași Omega-3 se găsesc în toate alimentele acvatice

Somonul, creveții, caracatița sunt câteva alimente pe care le consumăm şi le încadrăm la categoria celor de origine marină. Dar nu mâncăm şi produse provenite din ape dulci, cum sunt păstrăvul sau crapul. Universitatea Harvard propune termenii aquatic foods sau blue foods, adică alimente acvatice (sau albastre), termeni care includ orice animal, plantă sau microorganism comestibil provenit dintr-un ochi de apă, atât din captură, cât și din cultură. Toate alimentele acvatice conţin acizi graşi Omega-3.

Deși importante pentru o dietă sănătoasă, aceste produse ale apei sunt de multe ori subapreciate. Sunt alimente nutritive, surse bune de proteine, zinc, fier, magneziu, seleniu, iod, cupru, vitamine (A, B6, B12, D) și acizi grași esențiali Omega-3 (DHA și EPA). Aceștia din urmă sunt produși de anumite tipuri de alge, care ulterior sunt consumate de animale acvatice şi astfel îi acumulează în țesuturile și organele lor. Acizii grași Omega-3 se găsesc în toate alimentele acvatice, dar mai ales în țesutul adipos al peștilor grași, cum sunt somonul și macroul, și în ficatul peștilor albi, precum codul și halibutul. Cantități mai mici se găsesc în crustacee (creveți), scoici și cefalopode (caracatiță, sepie, calmar). Cea mai mare parte a cercetării privind corelația dintre alimentele acvatice și sănătatea umană - cardiovasculară, cognitivă, fetală - vizează acești acizi grași Omega-3.

De asemenea, cercetările arată că, înlocuind carnea roșie și semipreparatele din carne cu pește și alte alimente acvatice, putem reduce riscul de boli cronice și moarte prematură. O explicație ar putea fi dată de diferența dintre tipurile de grăsimi: saturate în carnea roșie, respectiv nesaturate în pește și celelalte produse „albastre”. Rezultatele a şase studii de cohortă arată creșterea riscurilor de boli cardiovasculare și moarte prematură la persoanele care consumă frecvent carne roșie și procesată (mezeluri, conserve etc.), comparativ cu persoanele care consumă mai mult pește. Un studiu danez similar a concluzionat că înlocuirea cărnii roșii și procesate cu pește sau cu pui scade riscul de diabet zaharat de tip II și de moarte prematură.

Anumite specii acvatice pot conține cantități mici de compuși neurotoxici: metilmercur, dioxine și PCB-uri (bifenili policlorinați). Aceste substanțe ar putea determina întârziere în dezvoltarea creierului la copii și creșterea moderată a riscului de boli cardiovasculare. Persoanele care prezintă un risc crescut sunt femeile însărcinate și cele care alăptează, bebeluşii alăptați și copiii mici.

Deși nu putem ignora aceste aspecte, totuși este necesară punerea în balanță a riscurilor și beneficiilor. Consumul de pește în timpul sarcinii reduce semnificativ riscul de întârziere a dezvoltării creierului la făt. Studiile arată că nivelurile de dioxine și bifenili policlorinați (PCB) sunt foarte mici în carnea de pește, iar expunerea la cantități mici în timpul sarcinii nu afectează fătul. Oricum, mai mult de 90% din dioxinele și PCB-urile din alimente nu provin din pește și produse acvatice, ci din carne, lactate, ouă și legume. Persoanele care consumă cantități mari de alimente acvatice (peste 5 porții pe săptămână) și cele vulnerabile (femeile însărcinate și care alăptează, copiii) pot reduce consumul de specii cu un grad înalt de contaminare cu metilmercur (pește-spadă, rechin, macrou regal, ton roșu, ton cu aripioare galbene/albacora). Alegeri bune sunt codul, somnul, crustaceele, stridiile, midiile, creveții, sardinele. În orice caz, 180-200 g de pește din apele locale nu comportă riscuri.

Producția modernă de alimente acvatice poate fi împărțită în două sectoare: de captură (sălbatică) și de acvacultură. Comparativ cu alimentele de origine animală terestră, producerea de alimente acvatice generează emisii mai mici de gaze de seră și necesită mai puțin teren decât producerea de carne roșie și de pui. Dincolo de aceste aspecte însă, trebuie să ne gândim și la unde și cum sunt produse aceste alimente, întrucât impactul asupra mediului, ca și cel economic și social, poate varia mult. În ultimele decenii, supraexploatarea anumitor zone de captură a atins cote alarmante. Astfel, acvacultura s-a dezvoltat ca o metodă alternativă de obținere a produselor acvatice. Totuși, este esențial ca aceasta să fie realizată într-un mod responsabil, întrucât lipsa de reglementare poate influența negativ atât mediul (prin supraexploatarea apelor dulci și emisiile de azot și fosfor), cât și populațiile sălbatice, prin răspândirea unor boli, utilizarea excesivă a antibioticelor și specii scăpate din fermele acvatice care ajung să competiționeze cu populațiile sălbatice.

Alimentele acvatice sunt într-adevăr nutritive, surse bune de proteine, substitute sănătoase ale cărnii roșii și ale altor produse de origine animală terestră, ca sursă majoră de Omega-3, furnizând totodată și alți nutrienți vitali pentru dezvoltarea fetală normală și care pot ajuta la prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare.