Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Adenomul de prostată afectează unul din doi români peste 70 de ani

Adenomul de prostată afectează unul din doi români peste 70 de ani

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Data: 14 Septembrie 2011

Potrivit statisticilor Asociaţiei Române de Urologie, 45.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu adenom de prostată, unul din doi bărbaţi cu vârsta de peste 70 de ani prezentând semnele acestei afecţiuni.

Medicii urologi sunt îngrijoraţi de creşterea constantă, înregistrată în ultimii ani, a bolnavilor cu adenom de prostată. Potrivit specialiştilor, încă de la vârsta de 25-30 de ani, patru din zece bărbaţi au semne ale viitoarei patologii oncologice, unul din trei bărbaţi de peste 50 de ani suferă de adenom de prostată, iar peste 70 de ani, unul din doi bărbaţi are această suferinţă.

Asociaţia Română de Urologie, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK), derulează, în perioada 12-18 septembrie, în cadrul Săptămânii Europene a Urologiei 2011, o amplă campanie de informare şi educare a populaţiei în privinţa problemelor induse de afecţiunile prostatei, precum şi despre necesitatea controlului medical şi tratarea corectă a acestei boli. Caravana a început la Bucureşti, în Parcul Piaţa Unirii, astăzi se află la Iaşi, în faţa Palatului Culturii, iar sâmbătă, 17 septembrie, va fi la Cluj-Napoca în parcarea Iulius Mall.

Creşterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri impune realizarea unui screening naţional în vederea depistării precoce a bolii.

Cu toate că mulţi bărbaţi aleg să nu discute despre problemele lor cu medicii sau cu familia, considerând că aceste simptome sunt "un dat al vârstei", medicii avertizează că această boală este foarte gravă.

Simptomele afecţiunilor prostatice influenţează calitatea vieţii, ducând la izolare socială, cu limitări majore ale activităţilor zilnice şi au impact negativ asupra vieţii de familie. "Orice bărbat peste 50 de ani ar trebui să meargă să-şi facă măcar o dată pe an fie un tuşeu, fie determinarea antigenului specific prostatic din sânge (PSA) pentru a depista eventualele afecţiuni din această zonă.

Examenul PSA ar trebui introdus în pachetul bazal de servicii medicale pentru a fi decontat de Casă. Obiectivul nostru este de a informa cât mai mulţi potenţiali pacienţi despre incidenţa şi gravitatea bolilor prostatice, în încercarea de a diagnostica precoce şi astfel de a evita complicaţiile redutabile ce pot apărea în timp", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, prof. univ. dr. Ionel Sinescu, preşedintele Societăţii Române de Urologie.

Simptomele care ar trebui să pună pe gânduri orice potenţial pacient sunt urinările frecvente din timpul nopţii şi insuficienta golire a vezicii urinare.

În prezent, costul unui examen PSA total este de 30 de lei, iar medicii recomandă efectuarea unui astfel de test măcar o dată pe an.