Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Afecțiunile gastrice, influențate de anotimp
Schimbarea anotimpurilor înseamnă pentru mulți și acutizarea unor probleme de sănătate, printre care și anumite afecțiuni gastrice, atrag atenţia medicii gastroenterologi. Este cazul ulcerelor și al gastritelor, care se acutizează primăvara, ca efect al schimbării alimentației. Statistic, s-a constatat că primăvara apar mai frecvent simptomele specifice acestor afecțiuni: dureri și arsuri stomacale, greață, balonare. Este perioada în care obișnuim să consumăm mai multe crudități, iar acestea cresc aciditatea gastrică.
Gastrita este o inflamare a mucoasei gastrice, iar ulcerul este practic o leziune produsă prin erodarea mucoasei stomacale din cauza acidității crescute.
Gastrita și ulcerul gastroduodenal sunt cauzate de infecția cu Helicobacter pylori, o bacterie care afectează mai mult de jumătate din populația lumii. Alte cauze sunt legate de tratamentele cu anumite medicamente, în special antiinflamatoare, nivelul crescut de stres, excesul de alcool, cafea și fumat, mai ales pe stomacul gol. De asemenea, simptomele pot fi amplificate de alimentele consumate prea fierbinți sau prea reci, explică medicii britanici pe cel mai vizitat site medical din Anglia, www.nhs.uk.
Pentru a preveni acutizarea acestor probleme odată cu venirea primăverii, medicii ne recomandă să renunțăm la alimentele cu efect iritant asupra stomacului în favoarea alimentelor care nu provoacă aciditate. Alimentele și băuturile acre, iuți, respectiv carbogazoase, precum și prăjelile sunt cele care trebuie evitate. Renunțarea la astfel de alimente este de preferat decât să luăm medicamente pentru atenuarea simptomelor şi care trebuie luate numai la recomandarea medicului. (I. M.)