Ajunge!

Drept să vă spun, mă cuprinde o sfântă indignare când văd cum pe ecranele televizoarelor se lăfăiesc diverse persoane, care, ţinând în mână un ardei iute, o rădăcină de hrean sau alte plante, ne înşiră cu emfază câte boli grave se pot vindeca cu aceste plante şi cât de bine ajută ele la refacerea elanului vital şi a potenţei.

Este indubitabil faptul că multe dintre remediile de astăzi îşi au originea în plantele medicinale, dar popularizarea fără noimă a calităţilor unor preparate naturiste, pentru care nu există studii clinice controlate, poate face mai mult rău decât bine, fie agravând boala, fie întârziind prezentarea bolnavului la medic. De aceea, mi se pare inadmisibil ca, la începutul mileniului al treilea, să recurgem la tratamente anacronice. Este adevărat că aspirina provine din modificarea acidului salicilic, care se găseşte în coaja de salcie, dar asta nu înseamnă că trebuie să revenim la „tratamentul băbesc“. Şi pentru a vă face o idee despre cum se trata reumatismul în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, vă redăm un text provenit din Analele Academiei Române de acum un veac, care arăta cum se făcea tratamentul cu coajă de salcie: „Se ia o litră de salce, care se taie mărunţel, se pune într-o oală cu două oca de apă şi se fierbe o jumătate de zi până scade la jumătate. Se pune apoi într-un ulcior de 3 oca şi jumătate, legat cu sârmă, şi se toarnă peste ea două oca de rachiu bun de drojdie; se astupă ulciorul bine cu un petic ud. Se vâră într-un cuptor din care s-a scos pânea de la copt, se astupă cuptorul bine la gură şi se lasă până a doua zi. După ce s-a răcit, se scurge rachiul din ulcior, iar salcea se pune să se usuce. Odată uscată, se pisează şi se cerne, praful se strânge şi ceea ce rămâne în sită se strânge, de asemenea. Bolnavul iea timp de 40 de zile, dimineaţa, cu trei ceasuri înainte de a se scula, pe un vârf de cuţit, un praf şi un păhăruţ mic de fiertură, apoi doarme un ceas. Seara, când se culcă, iea din nou un praf şi un păhăruţ de salce, şi tot aşa urmează timp de 40 de zile. Dacă bolnavul are şi răni, fierbe cu apă restul de salce ce a rămas în sita de cernut şi se spală pe răni, în fiecare zi, o dată. Se împarte salcea aşa, ca să ajungă timp de 40 de zile. În timpul cât urmează bolnavul salcea, trebuie să şeadă în căldură, să facă baie, să nu bea vin, nici rachiu, să nu mănânce decât fructe albe, frecăţei, azimă nesărată şi zeamă de găină. Să nu mănânce legume, nici peşte sărat, acrituri sau gorgoaze“.

Din textul de mai sus se observă că existau aceleaşi contraindicaţii care sunt şi astăzi pentru aspirină, şi anume: alcoolul şi alimentele care determină hiperaciditate, deoarece acestea pot favoriza sângerările digestive.

Am redat textul de mai sus atât pentru a vă face o idee cât de mult s-a progresat în terapia reumatismului, cât şi pentru a vă preveni să nu acceptaţi reclamele incorecte ale unor pseudocompetenţi. Pentru că, vorba unui hâtru: „Nu înseamnă că, dacă gâsca are aripi, poate să-şi dea cu părerea despre aviaţie“.