Alimentaţia în primii ani de viaţă, decisivă pentru greutatea de mai târziu a copilului

În starea de sănătate a copilului un loc important îl ocupă şi supraalimentaţia, care este tot atât de dăunătoare ca şi subalimentaţia. Excesul nutritiv, mai ales cel în substanţe energetice, în cursul copilăriei este bine tolerat, însă influenţele nefavorabile ale acestuia au consecinţe abia la vârsta adultă, atunci când posibilităţile terapeutice sunt mai limitate.

Obezitatea se poate defini ca fiind o stare în care organismul copilului acumulează excesiv grăsimi de rezervă, acestea fiind repartizate la nivelul ţesutului gros subcutanat, precum şi în alte regiuni: trunchi, abdomen, rădăcinile mâinilor şi picioarelor. Acumularea în exces a grăsimilor de rezervă are ca rezultat şi o creştere în greutate. Evaluarea exactă a depăşirii limitelor stării de nutriţie normală este cu atât mai dificilă cu cât vârsta este mai mică. Aprecierea momentului instituirii obezităţii, precum şi delimitarea acestei stări solicită corelarea greutăţii corporale în raport de talie sau alte criterii antropometrice şi cu aspectul general al copilului, acordându-se o atenţie deosebită stadiului de dezvoltare şi repartiţiei ţesutului gros subcutanat.

Dezvoltarea ţesutului adipos este necesară la toate vârstele, dar până la un anumit grad, deoarece numai prin intermediul acestui ţesut se pot realiza condiţii necesare desfăşurării normale a metabolismelor lipidic şi glucidic.

În afara sintezei sau a încorporării grăsimilor la nivelul ficatului şi din alimentaţie, adipocitele au o mare capacitate de neosinteză a acestora, din geneza pătrunsă la nivelul şi sub influenţa insulinei şi activitatea sinergică a hormonilor estrogeni.

Menţinerea unui bilanţ normal dintre procesele de lipoliză (descompunerea grăsimilor în celulele grase pentru a elibera energie) şi lipogeneză (formarea stratului adipos începând de la glucoză) se realizează numai în condiţiile asigurării unui aport caloric echilibrat faţă de cheltuielile organismului, lipogeneza predominând atunci când aportul este excesiv, mai ales în glucide şi îndeosebi de cele rafinate.

În reglarea echilibrului dintre procesele de lipoliză şi lipogeneză, adipocitele (celule cu grăsime) deţin un rol important şi în mod deosebit prin numărul şi activitatea lor. Multiplicarea excesivă are loc sub influenţa directă a excesului nutritiv, care se exercită în perioada copilăriei, cu atât mai intens cu cât vârsta copilului este mai mică.

Din cele expuse mai sus se poate extrage o singură concluzie: profilaxia obezităţii adultului trebuie indusă încă din perioadele cele mai fragede ale copilăriei. Trebuie subliniat că influenţa supraalimentaţiei asupra multiplicării adipocitelor are loc din perioada intrauterină şi scade treptat spre pubertate, când numărul adipocitelor nu mai poate fi modificat, acumulările de ţesut gros după această vârstă petrecându-se numai pe seama creşterii volumului lor.

Cum apare obezitatea?

Factorii constituţionali şi moşteniţi sunt recunoscuţi ca factori favorizanţi în apariţia obezităţii. Apariţia cu o frecvenţă crescută a obezităţii în rândurile aceleiaşi familii este în mare măsură determinată de concepţia comună faţă de alimentaţie şi practica ei excesivă, dar nu este mai puţin adevărat că există şi o predispoziţie genetică.

Un alt rol favorizant în producerea obezităţii îl au factorii socio-culturali. Obezitatea mai apare şi la cei care au o activitate fizică redusă.

Factorii psihologici, în anumite circumstanţe, sunt capabili să favorizeze şi să determine chiar stări grave de obezitate. Modificările de comportament sunt consecutive anxietăţii, unor stări conflictuale, de complexare sau unor simţăminte de frustare pe care copilul şi le compensează prin satisfacţia oferită din alimentaţie. În cadrul factorilor psihologici se pot include şi impulsurile copilului pentru anumite alimente cum ar fi: pâinea proaspătă şi crocantă, dulciurile concentrate, care de cele mai multe ori sunt încurajate şi de către familie.

O altă cauză predispozantă o reprezintă lipsa de preocupare în educaţia copilului pentru formarea deprinderii cumpătării. Starea de obezitate poate fi apreciată când greutatea copilului depăşeşte cu 20% valorile medii corespunzătoare vârstei şi sexului.

Debutul aparent al obezităţii poate fi observat la toate vârstele, dar mai frecvent în primul an de viaţă, între 5 şi 6 ani şi în perioada de adolescenţă.

Simptomele copilului obez

Tabloul clinic al obezităţii prin supraalimentaţie este dominat de dezvoltarea exagerată a ţesutului gros subcutanat, modificând astfel aspectul general al copilului. Aceşti copii par mult mai mari, prezentând o talie mai mare faţă de cea corespunzătoare vârstei lor.

Aspectul feţei apare oarecum disproporţionat, prin dimensiunile mai mici ale nasului şi gurii faţă de obrajii bine rotunjiţi, bărbia cu dublu contur, iar gâtul şi mai ales ceafa sunt scurte şi groase. Toracele este acoperit de un strat gros de ţesut adipos, mai ales în regiunea mamară. Ţesutul adipos este bine reprezentat şi la nivelul braţelor, regiunea abdominală, şolduri, fese şi coapse.

În afara modificărilor ce interesează aspectul general al copilului, obezitatea angrenează tulburări importante, care afectează întreaga activitate a organismului copilului. Apar modificări importante de ordin metabolic, privind metabolismul glucidic, lipidic, hidroelectrolitic. Activitatea cardio-circulatorie şi respiratorie este îngreunată. Apar modificări ale sistemului osteoarticular, cum ar fi luxaţia şoldului, artroze, cifoscolioze. De asemenea, apar şi modificări de ordin psihologic, de ordin afectiv şi comportamental. Copiii obezi sunt şi labili şi leneşi, cu plăcere şi putere de muncă scăzute. Ei obosesc uşor şi la efortul intelectual. Unii dintre aceştia suferă adevărate complexe de inferioritate, devin retraşi, timizi, nemulţumiţi şi irascibili.

Nutriţie corectă pentru copii în primii ani de viaţă

Pentru preîntâmpinarea apariţiei obezităţii un rol deosebit îl deţin măsurile profilactice. O atenţie sporită trebuie acordată copiilor cu greutate mare la naştere, a celor proveniţi din părinţi cu obezitate, a celor cu preferinţe pentru dulciuri sau făinoase. O grijă deosebită trebuie acordată tuturor copiilor în primii 3 ani şi apoi în perioada de început de şcoală, când activitatea lor fizică este mult redusă.

Măsurile profilactice sunt simple, dar greu de aplicat, dacă se ţine seama de dificultăţile legate de cooperarea lor şi a familiei lor. De asemenea, aceste măsuri sunt de ordin educativ şi vizează aplicarea riguroasă a principiilor privitoare la alimentaţia raţională, echilibrată. Dezvoltarea simţământului de cumpătare din fragedă copilărie este de o importanţă majoră. Aceeaşi valoare o are şi deprinderea copilului în practicarea unor activităţi fizice constante, sedentarismul întâlnindu-se astăzi într-o proporţie foarte mare în rândul copiilor.

Totodată este necesar să fie înlăturaţi factorii psihologici, afectivi şi comportamentali favorizanţi.

Tratamentul curativ al obezităţii prin exces alimentar este dificil şi complex şi va fi strict supravegheat de medicul specialist, având la bază un control riguros privind aportul zilnic nutritiv al copilului, în raport cu cheltuielile lui energetice.