Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Analize medicale: Determinarea grupelor sanguine
Necesitatea determinării markerilor specifici, individuali, derivă din stabilirea metodologiei transfuziilor, care presupune determinarea grupei sanguine şi stabilirea compatibilităţii transfuzionale. Unul din primele sisteme de markeri specifici şi individuali cu importanţă în transfuzie şi în determinismul genetic al filiaţiei a fost sistemul antigenic de grup AB0. Principalele antigene în sistemul acesta sunt A şi B. Antigenul H reprezintă substratul aglutinării eritrocitelor de grup 0, care nu au antigeni nici A şi nici B. Determinarea grupei sanguine are importanţă în:
- medicina legală, pentru stabilirea posibilei paternităţi; - hematologie, pentru efectuarea transfuziei: grupa 0 - donator universal, AB - primitor universal În efectuarea oricărei transfuzii este indicat a se practica proba compatibilitătii directe, care constă în apariţia aglutinării ca urmare a amestecului unei picături de sânge a bolnavului cu o alta din sângele transfuzat. În cazul în care nu este cunoscută grupa primitorului se preferă transfuzia de grup 0, iar în cazul transfuziilor repetate se caută a se folosi sânge izogrup (de aceeaşi grupă cu a primitorului). (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)