Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Analize medicale: Testarea albuminei urinare poate indica anumite boli de rinichi
Albumina este o proteină care se găseşte în sânge. Ca urmare a unor procese de filtrare, absorbţie a sângelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sânge în urină.
Valorile normale ale tuturor proteinelor care se găsesc în sânge, în mod normal, sunt de: 40-90 mg/zi. În urină, prezenţa proteinelor şi a albuminei este considerată patologică, dar, cu toate acestea, se acceptă că un nivel urinar al proteinelor de circa 20-30 mg/ 24 ore este fiziologic. Albumina urinară provine din albumina sanguină şi, în mod normal, ea nu se găseşte în urină. În bolile care afectează rinichiul, precum şi în bolile care dau sângerări pe traiectul căilor urinare, albumina trece în urină (albuminurie). Unele persoane prezintă în mod fiziologic albumine în urină, dar într-o proporţie foarte mică. Este vorba despre persoanele tinere, înalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane are loc o creştere trecătoare a cantităţii de albumine din urină, creştere care apoi dispare (de ex. la încetarea efortului). Creşteri ale albuminei se întâlnesc frecvent în cazul bolilor de rinichi şi în bolile căilor urinare. Alte boli care pot duca la albuminurie sunt hipertensiunea arterială esenţială, bolile de inimă, diabetul zaharat, diferite infecţii şi intoxicaţii cu substanţe minerale sau organice. Alte semne asociate: deseori albuminuria se însoţeşte de hematurie (prezenţa hematiilor din sânge în urină). (Rubrică realizată cu sprijnul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)