Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Aparate ortodontice mobile şi fixe
Aparatul ortodontic este conceput de specialistul ortodont pentru a corecta diferitele anomalii ale dinţilor copiilor. Aparatele dentare sunt indicate, cel mai adesea, în timpul copilăriei şi al adolescenţei, perioade în care oasele maxilare sunt în creştere, corectarea anomaliilor putând a se realiza mai uşor şi într-o perioadă de timp mai scurtă.
Dinţii strâmbi, înghesuiţi, rotiţi în ax, dinţii prea în faţă sau prea în spate, nealiniaţi corect sunt greu de curăţat prin metodele obişnuite, motiv pentru care se cariază mai repede şi se pierd mai uşor. Muşchii care realizează masticaţia depun un efort suplimentar, suprasolicitând articulaţia mandibulară, determinând dureri destul de mari. Aparatul ortodontic reuşeşte să asigure o bună funcţionalitate a cavităţii orale, schimbând în acelaşi timp şi aspectul estetic al micului pacient sau al adultului. Ortodontul urmăreşte prin tratamentul stabilit alinierea dinţilor pe arcadă, corectarea muşcăturii - refacerea funcţională a aparatului masticator, dar şi corectarea estetică a acestuia, obţinând în finalul tratamentului zâmbetul perfect. Medicul dentist este cel care stabileşte nevoia realizării unui aparat ortodontic, în funcţie de anomalia prezentă. Aparatele sunt mobile şi fixe, adaptate cavităţii orale, şi acţionează printr-o uşoară presiune asupra dinţilor şi a maxilarelor. Aparatele dentare sunt indicate, cel mai adesea, în timpul copilăriei şi al adolescenţei, perioade în care oasele maxilare sunt în creştere, corectarea anomaliilor putând a se realiza mai uşor şi într-o perioadă de timp mai scurtă. În cazul adulţilor, procesul de creştere osoasă s-a încheiat, iar tratamentul ortodontic se realizează pe o perioadă mai lungă de timp. Chiar şi în această etapă a vieţii nu este prea târziu să se indice un aparat ortodontic, pentru că anomaliile existente vor determina apariţia cariilor, a tartrului în cantitate mare, defecte de vorbire. Numărul copiilor care necesită un aparat dentar mobil este destul de mare, un rol important în acest sens având alimentaţia sugarului şi a bebeluşului (naturală sau artificială), obiceiurile vicioase ale copilului - suptul unuia sau mai multor degete. Pentru copiii de până în 10-11 ani, specialistul ortodont recomandă confecţionarea unui aparat mobil care stimulează dezvoltarea oaselor maxilare, cu condiţia ca micuţul să înţeleagă recomandările specialistului referitoare la timpul de purtare a aparatului. De multe ori, purtarea aparatului mobil până la 11 ani este urmată de folosirea unui aparat fix pentru o perioadă de timp. După vârsta de 11 ani, aparatul mobil nu mai este eficient, din acest motiv este indicat un tratament fix. Există câteva condiţii care trebuie îndeplinite de purtătorul de aparat ortodontic mobil: trebuie purtat 15-20 de ore pe zi, nu va fi purtat la şcoală, în timpul meselor sau la antrenamentele sportive, zilnic şi după fiecare masă se recomandă igienizarea aparatului şi a cavităţii bucale, iar periodic se recomandă igienizarea profesională, în cabinetul stomatologic, a cavităţii bucale. Acolo unde condiţiile anatomice şi sociale impun, medicul ortodont va indica un aparat fix, tratament care nu mai depinde de colaborarea cu copilul. Aparatul fix poate fi ceramic, invizibil pentru cei din jur. De multe ori, copii consideră purtarea unui aparat fix ca fiind foarte comună, datorită răspândirii acestui tip de tratament foarte eficace. Pacienţii care poartă aparat dentar fix trebuie să menţină gingiile şi dinţii permanent curate. Bracket-urile se curăţă cu periuţe speciale, periajul profesional trebuie făcut o dată la trei luni. Se recomandă ca pacienţii cu acest tip de aparate să evite consumul alimentelor foarte dure, lipicioase (caramele, gumă, bomboane tari, covrigi duri), fructele tari trebuie tăiate subţire, la fel şi carnea, se evită consumul de lămâi. La vârsta de 6-7 ani, orice copil trebuie să meargă la o consultaţie, la un specialist în ortodonţie sau chiar la un medic dentist, care poate stabili dacă există posibilitatea apariţiei unei anomalii dento-maxilare sau constată existenţa uneia. În acel moment, medicul va hotărî vârsta optimă începerii tratamentului ortodontic.