Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Apele medicinale, un remediu natural pentru arterite şi conjunctivite
Tratamentele cu ape medicinale şi săruri minerale constituie un plus de sănătate, fără a obliga organismul să mai accepte nişte substanţe chimice străine şi apelând la nişte mecanisme naturale de apărare a organismului, prezente şi folosite de când există viaţa pe pământ. În numărul de astăzi vă vom arăta cum puteţi folosi la domiciliu apa minerală naturală pentru tratamentul arteritei în stadii incipiente, dar şi al conjunctivitelor.
În cazul arteritei aflate în stadiul incipient, se recomandă, în primul rând, comprese stimulente sau cu fricţiuni. Compresele stimulente presupun folosirea a două batiste sau două prosoape mai mici, din bumbac, ce vor fi puse în două găleţi mici, una cu apă caldă la 39-40 grade Celsius şi alta cu apă de vară, la 20 de grade. Se foloseşte apă minerală naturală sau apa în care s-a pus o lingură de sare de bucătărie la 1 l de apă. Tehnica de aplicare este simplă, dar cere îndemânare. Bolnavul, stând cu picioarele întinse pe un pat pe care s-a pus o folie impermeabilă, poate să-şi pună singur când comprese de apă caldă, când comprese reci, stoarse suficient, încât să nu curgă apa din ele, pentru câte un minut fiecare şi repetând alternanţa de 20 de ori, terminând cu compresele reci. Pentru a nu uita numărul compreselor, puteţi da la o parte o bilă de la numărătoare sau câte un nasture dintr-o grămadă de 20. Pentru ca stimularea circulaţiei să fie cât mai mare, pe lângă factorul termic şi clinic, se mai poate adăuga şi cel mecanic. În acest caz, cu batista când caldă, când rece se freacă timp de un minut, energic, dar superficial, extremităţile cu circulaţie proastă sau amorţită, în final simţindu-se o încălzire plăcută. Câteva remedii pentru afecţiuni ale feţei şi ochilor Iată şi câteva remedii pentru tenul gras sau cu riduri, pentru conjunctivite cronice sau infecţii la pleoape. În aceste cazuri se folosesc comprese călduţe cu apă sărată, dar mai ales sulfuroasă, slab mineralizată, pentru 15-20 de minute, într-un număr total de 20-30 de şedinţe. Pentru tenul cu iritaţii de la infecţii juvenile, bărbierit, ochi injectaţi, cu edeme sau dureroşi se folosesc comprese călduţe, cu apă minerală sulfuroasă, bicarbonatată sau apă de mare. Se poate prepara şi dintr-un litru de apă fiartă şi răcită, în care se pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu, nu de amoniu sau de sare de bucătărie, realizându-se o soluţie asemănătoare serului fiziologic. Se poate alterna cu comprese făcute din ceai de muşeţel, tei sau mentă.