Aportul și consumul de energie în creșterea, descreșterea sau menținerea greutății corporale

Sănătatea și buna funcționare a organismului presupun un echilibru între reacțiile de producere a sub­stanțelor complexe, consumatoare de energie, și cele de descompunere, generatoare de energie. Cu alte cuvinte, sănătatea presupune un echilibru între reacțiile de metabolism. Acestea au loc în interiorul celulelor noastre.

Celulele au trei componente majore: membrana (care asigură protecție, transport de substanțe, comunicare cu alte celule), citoplasma, în care se găsesc organitele (mici mașinării care realizează reacțiile metabolice) și nucleul (unde este adăpostit AND-ul), care coordonează toate funcțiile celulei și conține informațiile cu privire la producerea diferitelor substanțe. O substanță oarecum asemănătoare cu ADN-ul, numită ARN, copiază informația din ADN și o transportă în citoplasmă pentru a transmite organitelor ce au de făcut. Procesul acesta este ceea ce am putea numi cheia nu­triției, deoarece genele noastre determină ce nutrienți poate sau nu poate sintetiza organismul.

În celule se găsesc mitocondriile, care înmagazinează energia eliberată din degradarea nutrienților: glucoză, acizi grași, aminoacizi. Astfel, mâncarea de fiecare zi asigură regenerarea rezervelor de energie. Deși există mai multe căi de producere a energiei, toate necesită prezența unor catalizatori, numiți enzime. La rândul lor, majoritatea enzimelor au nevoie de coenzime și cofactori pentru a funcționa. Cofactori sunt, de obicei, mineralele: fier (scoici, spanac, leguminoase), magneziu (ciocolată neagră, avocado, migdale, tofu, cereale integrale), zinc (semințele de cânepă, caju, ouăle, brânza cheddar). Rolul lor este de a lega între ele componentele unei enzime sau de a face legătura cu un intermediar al reacției. Un exemplu de coenzime sunt vitaminele din complexul B, implicate în reacțiile de obținere a energiei din nutrienți.

Dacă înțelegem aceste fenomene referitoare la modul în care organismul obține și folosește energia, înțelegem și faptul că diferența dintre aportul și consumul de energie determină, în timp, creșterea, des­creșterea sau menținerea greutății corpului. Aport energetic înseamnă mâncare. Un aport adecvat asigură și formarea unor depozite, pe care organismul preferă să le facă sub formă de grăsime (trigliceride), întrucât grăsimea înmagazinează cea mai mare cantitate de energie. 500 g grăsime depozitată echivalează cu 4.500 kcal, ceea ce înseamnă că dacă nu mănânci nimic două zile, poți slăbi 500 g!

Dacă grăsimile sunt forma preferată a organismului de a depozita energia, combustibilul preferat este reprezentat de glucide. Reacțiile de obținere a energiei din glucoză necesită participarea unor coenzime: vitamina B3 (ton, piept de pui, ciuperci de câmp, orez brun, mazăre verde), B5 (pește, avocado, semințe de floarea-soarelui, cartofi dulci, linte ș.a.), B2 (lapte de soia, lapte, somon, spanac, migdale, ouă).

Grăsimile pot constitui și ele sursă de energie. În urma digestiei acestora, în sânge sunt absorbite cca 90% din trigliceride și între 40% și 85% din colesterol. Procentul de colesterol absorbit variază în funcție de prezența în intestin a substan­țelor care împiedică absorbția acestuia: fitosterolii și fibrele solubile din plante. Se întâmplă următorul lucru: ficatul are nevoie de colesterol ca să producă bila; dacă nu îl pri­mește de la intestin, adică din mâncare, celulele lui intensifică preluarea colesterolului din sânge, iar treaba asta e foarte bună, pentru că înseamnă scăderea riscurilor cardiovasculare, în primul rând.

Pentru a se obține energie din grăsimi este, de asemenea, nevoie de coenzime - vitaminele B1, B2 și B3 - și de energie furnizată de glucoză. Cu alte cuvinte, noi nu putem arde grăsimi decât la focul produs de glucide! Când dieta este foarte bogată în grăsimi și cu un conținut mic de glucoză sau în timpul ajunării (când nu mâncăm nimic cel puțin 16-18 ore) sau dacă glucoza nu ajunge la celule din cauza rezistenței la insulină, lipidele vor fi descompuse doar parțial, formându-se niște substanțe intermediare numite cetone.

Când rata producerii de cetone depășește rata utilizării lor de către celule, o parte din ele este eliminată prin urină, dar restul se acumulează în sânge și țesuturi. Astfel apare starea de cetoză, în care pH-ul sângelui scade foarte mult, devenind acid. Acest lucru intensifică diureza pentru ca cetonele să fie eliminate prin urină, determinând deshidratare.

Organismul are nevoie tot timpul de energie, chiar și în timpul somnului.  Pentru organism, împlinirea nevoilor energetice ale celulelor este prioritară și, de regulă, face aceasta prin hrănire periodică. Când nu primește mâncare, corpul se folosește de propriile țesuturi pentru a furniza energia necesară celulelor esențiale: creierului, inimii, globulelor roșii, ficatului. Când cineva alege să nu mănânce, spunem că ajunează sau postește. Dacă nu are de ales, spunem că flă­mânzește. Dar corpul nu face deosebire: în ambele cazuri, el trebuie să genereze energie.