Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Arsenicul, un posibil remediu contra leucemiei
Oamenii de ştiinţă chinezi au evidenţiat, în urma unei cercetări, felul în care arsenicul poate să vindece leucemia, prin identificarea şi distrugerea unor proteine specifice responsabile cu declanşarea şi răspândirea acestei forme de cancer. "Spre deosebire de chimioterapie, efectele secundare ale arsenicului folosit în tratamentul leucemiei promielocitice acute sunt foarte slabe. Părul nu cade şi nici nu se produce o blocare a funcţiilor măduvei osoase. Acum suntem interesaţi să aflăm felul în care arsenicul ar putea fi folosit şi în tratamentul altor tipuri de cancer", a declarat Zhang Xiaowei, cercetător la State Key Laboratory of Medical Genomics din Shanghai, coordonatorul studiului. Renumit pentru toxicitatea lui, arsenicul a fost considerat în trecut drept "regele otrăvurilor", deoarece simptomele pe care le declanşează sunt asemănătoare celor ale holerei, iar prezenţa lui în organism nu este detectată în multe cazuri. În China, însă, arsenicul are de multe secole un dublu scop. În afara cazurilor de otrăvire cu intenţie, această substanţă este folosită de cel puţin 2.000 de ani în medicina tradiţională. În 1992, mai mulţi medici chinezi au raportat că au folosit arsenicul pentru a trata leucemia promielocitică acută (LPA), un cancer al sângelui şi al măduvei osoase, obţinând o rată de vindecare surprinzător de mare (90% din totalul cazurilor). LPA determină o scădere a producţiei de celule roşii şi trombocite, iar această scădere are ca rezultat apariţia anemiei şi a trombocitopeniei. Măduva osoasă a pacienţilor suferind de această maladie nu mai este capabilă să producă suficiente celule sănătoase. Până în 1970, nu exista un tratament eficient împotriva acestei maladii, care avea o rată de mortalitate de 100%.