Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Atenţie la cosmetice!
▲ Produsele cosmetice trebuie utilizate cu grijă, după ce în prealabil au fost testate şi numai după o consultare cu un medic dermatolog sau un cosmetician, care vă poate indica ce tip de piele sau ten aveţi şi, deci, ce gen de cosmetice este indicat să alegeţi ▲
Vopselele colorate şi substanţele mirositoare au fost folosite de om din cele mai vechi timpuri, cu marea speranţă că-i vor fi de folos. Vopsindu-şi corpul după reţete ce s-au schimbat de-a lungul miilor de ani sau ungându-se, afumându-se, stropindu-se cu substanţe mirositoare de origine vegetală, minerală, animală, omul a dorit să înduplece sau să alunge duhurile rele sau bolile, iar ulterior să atragă privirile. A cosmetiza înseamnă a face să pară altfel, scoţând în lumină calităţile fizice şi chiar morale şi a estompa ce nu este frumos sau ce nu trebuie să se vadă. În acest sfârşit de mileniu, principiile estetice clasice imitate cândva sunt abandonate şi puse la polul opus, locul lor fiind luat de ceea ce cândva era blamat. De exemplu, dacă bunicile noastre se chinuiau să aibă tenul cât mai alb, apelând chiar şi la făină albă, iar parfumul de roze a îmbătat atâtea inimi ale vremii, în prezent situaţia este cu totul alta. Locul lor a fost luat de femeia ce insistă să se prăjească la soare şi să se parfumeze chiar şi cu produse petroliere, pentru a arăta cât de fermă, reală şi practică este. Dar „gusturile nu se discută“, arta cosmetică rămânând în seama artiştilor acestei mode sau meserii. Din punct de vedere medical, am putea avea câteva observaţii pe această temă. Săpunurile, şampoanele pentru păr sau gelurile pentru corp pot usca prea tare ţesuturile, accentuând ridurile, iar părul poate deveni, în timp, sfărâmicios. Altele îngraşă pielea, favorizând apariţia punctelor negre. Ca urmare, aceste produse care, prin acţiunea lor, fac ca frumuseţea şi sănătatea să triumfe, trebuie alese în raport cu tipul tenului, uscat sau gras, precum şi în funcţie de calităţile sau defectele părului. În caz de mătreaţă abundentă şi prea repede refăcută, trebuie apelat la medic. Cremele şi loţiunile, cu diverse compoziţii, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, şi anume să nu producă alergii, să nu exacerbeze infecţiile cutanate, să nu producă tulburări hormonale locale. Acest lucru depinde nu numai de preţul, eticheta sau calitatea produsului, ci şi de reacţia de răspuns a fiecărui organism. Cel mai corect ar fi însă ca persoanele doritoare să utilizeze astfel de produse cosmetice să se consulte cu un medic dermatolog sau un cosmetician. Parfumurile şi sprayurile constituie o gamă extrem de diversificată şi sunt utilizate la toate vârstele. Este drept că şi pielea curată care nu miroase a nimic este un lucru rar şi plăcut, dar cine ştie să folosească cu artă şi discreţie calităţile acestor produse se află în avantaj. Industria cosmetică este astăzi foarte bine pusă la punct şi foarte prezentă pe piaţă, dar aduce şi unele produse care nu sunt testate medical. De aceea, unii consumatori fac iritaţii locale sau alergii generalizate în urma utilizării unor parfumuri sau sprayuri. Nu uitaţi că a spăla pielea înainte de a o parfuma constituie o condiţie obligatorie de igienă şi de bun simţ. Utilizarea cosmeticelor pentru a atrage sau a fi admirată constituie uneori un avantaj, dar a obţine reversul, reacţia adversă, efectul nedorit este un mare deserviciu, pe care unii oameni şi-l fac singuri. Aşadar, cântăriţi bine lucrurile înainte de a vă arunca în mrejele acestor produse de înfrumuseţare.