Atenţie la intoxicaţiile cu monoxid de carbon!

De teama frigului, fiecare încearcă, în această perioadă a anului, să găsească o sursă de căldură cât mai spornică şi mai ieftină, ignorând riscurile ce ar decurge din excesele sau improvizaţiile făcute pentru a atinge acest scop.

Mai ales la blocuri, acolo unde se poate lăsa în permanenţă aragazul deschis, se formează o atmosferă viciată de gazele de ardere emanate în exces, de umezeala şi mucegaiul de pe pereţi, la care se adaugă praful din casă şi mirosurile din canalizarea prost întreţinută. Toate acestea favorizează apariţia bolilor infecto-alergice şi a tuberculozei pulmonare, cu incidenţă crescută în rândul copiilor şi al bătrânilor. Nu rare sunt, din nefericire, cazurile de morţi prin asfixie, în urma gazelor de ardere adunate în spaţii mici de locuit sau din cauza gazului metan scăpat de la o flacără care s-a stins.

În mediul rural există situaţii la fel de nefericite, în care, în sobe de lut, crăpate sau improvizate, se bagă fără măsură lemne, cărbuni sau deşeuri vegetale, care scot fum. Astfel, peste noapte se pot produce tragedii, fie prin izbucnirea unui incendiu, fie prin intoxicarea lentă a locuitorilor casei. De aceea, este indicat ca înainte de culcare să stingeţi focul din sobă, ca o măsură de precauţie.

Primele semne care indică intoxicaţia

În intoxicaţiile cu monoxid de carbon, omul este cuprins de somnolenţă tot mai profundă, pielea devine roz, iar respiraţia tot mai slabă. Primul ajutor în asemenea cazuri constă în a scoate persoanele intoxicate din casă, la aer curat, aşezându-le întinse pe spate, cu capul uşor mai jos. După aceea, cei care au cunoştinţe minime de acordare a primului ajutor pot încerca stimularea cardio-respiratorie a celui intoxicat, apăsând cu amândouă mâinile, puternic, pe cutia toracică, la baza inimii, o dată pe secundă. La fiecare patru secunde se suflă în gura celui afectat, umflându-i plămânii cu aer, în timp ce îi lipiţi nările, astfel încât aerul să nu fie eliminat. Se poate pune pe faţa bolnavului o pungă de plastic cu o gaură în dreptul gurii. Apăsarea pe inimă se face în continuare de 50-80 de ori pe minut, întercalând cu respiraţia gură la gură la fiecare patru apăsări pe inimă.

Dacă intoxicatul prezintă semne vitale, manevrele de stimulare cardio-respiratorie se continuă, până în momentul în care poate fi adus un balon portabil de oxigen sau până se poate transporta intoxicatul la un spital.

În final, considerăm util să recomandăm tuturor că focul trebuie manevrat corect şi judicios, astfel încât să nu se ajungă la incidente nefericite, care, în unele cazuri, pot costa vieţi omeneşti.