Atenţie la paracetamol!

▲ Paracetamolul este cel mai utilizat analgezic în foarte multe ţări, deoarece este un medicament eficace şi relativ sigur la dozele terapeutice ▲ Când însă în ficat ajung cantităţi prea mari de paracetamol, apare intoxicaţia hepatică ▲ La pacienţii care dezvoltă insuficienţă hepatică severă, se face un tratament ce urmăreşte protecţia celulei hepatice şi, în cazurile limită, se indică transplant hepatic ▲

Paracetamolul este cel mai utilizat analgezic în foarte multe ţări (de exemplu: USA şi Marea Britanie), deoarece este un medicament eficace şi relativ sigur la dozele terapeutice. Dacă însă avem în vedere faptul că procentul de tentativă de sinucidere prin autoadministrare de paracetamol este foarte mare (50% din internările în clinicile de toxicologie din Marea Britanie, de exemplu) şi că unele dintre acestea se sfârşesc cu insuficienţă hepatică acută, atunci ne dăm seama că problema trebuie tratată cu atenţie sporită. Aceasta cu atât mai mult, cu cât respectiva substanţă, sub diferitele ei forme farmaceutice se poate procura fără prescripţie medicală şi la noi în ţară.

Paracetamolul administrat sub formă de tablete este absorbit în intestin. Aproximativ 85-90% din substanţă este metabolizată la nivelul ficatului, fiind transformată, cu ajutorul unei enzime numite citocrom P450, în compuşi inactivi ce se elimină prin urină, după ce se combină cu o moleculă numită glutation, care are rolul de a reduce toxicitatea.

Când însă în ficat ajung cantităţi prea mari de paracetamol, glutationul nu mai poate fi oferit în cantităţile necesare şi atunci compuşii rezultaţi din desfacerea paracetamolului se leagă de proteinele din celule hepatică, pe care o intoxică.

Ce se poate face în caz de intoxicaţie cu paracetamol? Răspunsul la această întrebare este diferenţiat în funcţie de intervalul în care este descoperit intoxicatul.

Astfel, dacă este descoperit în primele 15 ore de la ingestie, se va administra cărbune activ care are rolul de a absorbi medicamentul aflat încă în stomac. Efectul maxim se obţine în cazul administrării în primele două ore de la ingestie. Pentru intoxicaţii care ajung mai târziu în spital, antidotul pentru toxic este N-acetilcisteină, care are rolul de a furniza glutation. Substanţa se poate administra pe diverse căi, efectele secundare ale acesteia fiind destul de rare (aproximativ 5%).

De remarcat că toxicitatea la nivelul ficatului pare mai mare dacă paracetamolul a fost utilizat de către alcoolicii cronici sau dacă s-au asociat şi băuturi alcoolice în tentativa de suicid. Aceste studii sunt însă contestate de către alţi autori, care nu le-au putut confirma.

Dacă intoxicatul este descoperit după 15 ore de la ingestie, există perspectiva unei toxicităţi hepatice manifeste, iar N-acetilcisteina este mai puţin eficientă.

La pacienţii care dezvoltă insuficienţă hepatică severă, se face un tratament ce urmăreşte protecţia celulei hepatice (atât cât se mai poate) şi în cazurile limită se indică transplant hepatic (care, se ştie, este extrem de greu de realizat în condiţiile din ţara noastră).

De aceea, mai utile sunt măsurile de prevenire aşa cum se practică în alte ţări şi anume:

- limitarea numărului de tablete în ambalaj;

- eliberarea numai cu prescripţie medicală;

- introducerea în tabletă a unei substanţe care după ingestia unui număr mai mare de tablete să provoace vomă;

- reducerea publicităţii produsului în media;

- atenţionarea expresă în prospectul produsului.

În concluzie, paracetamolul, care este un analgezic eficace în dozele recomandate de medic, trebuie totuşi atent monitorizat, din cauza potenţialului toxic demonstrat. Evident şi în acest caz a preveni este mai bine decât a trata.