Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Avantajele consumului de vitamina C
Vitamina C sau acidul ascorbic este una dintre cele mai cunoscute vitamine. Denumirea ei provine de la proprietatea de a vindeca scorbutul, o boală frecventă mai ales în mediul rural până la începutul secolului XX. Este o vitamină hidrosolubilă, oxidabilă, nu este rezistentă la căldură şi la razele ultraviolete. Organismul uman nu este capabil să o sintetizeze, de aceea stocul trebuie înnoit permanent. Doza zilnică recomandată de medic este de 60-100 mg.
Cele mai indicate surse de vitamina C sunt legumele şi fructele proaspete, mai ales citricele (portocale, lămâi, ananas, grepfruit), bacele roşii (frăguţele, zmeura, coacăzele), kiwi, legume (broccoli, cartofi, tomate, varză, pătrunjel).
Roluri şi caracteristici ale vitaminei C:
- este implicată în producerea colagenului care, datorită acidului ascorbic, are o mare importanţă în cicatrizarea ţesuturilor distruse, prevenind apariţia ridurilor;
- joacă un rol important în formarea osaturii şi dentinei;
- intervine în metabolizarea anumitor aminoacizi, a acidului folic şi a glucozei;
- participă la producerea glucocorticosteroizilor şi a anumitor neurotransmiţători;
- contribuie la formarea anticorpilor; are acţiune antiinfecţioasă, scade durata răcelilor şi lupta împotriva agresiunii bacteriene;
- neutralizează radicalii liberi, datorită rolului său antioxidant;
- protejează contra posibilei apariţii a cancerului;
- are acţiune laxativă;
- revigorează vasele sanguine, prevenind astfel tulburările cardiovasculare şi determinând reducerea crizelor de emfizem la fumători;
- facilitează absorbţia fierului;
- are o acţiune antihistaminică eficientă în tratarea alergiilor şi benefică pentru victimele astmului;
- contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres.
Trebuie să ştiţi însă că vitamina C nu poate preveni contractarea virusului gripei. De asemenea, este eliminată din sânge după 4 ore de la administrarea ei. Spre exemplu, un fumător de 20 de ţigări/zi prezintă un deficit de 25% de acid ascorbic şi de 40% dacă fumează mai mult de 20 de ţigări/zi.
De reţinut faptul că acidul ascorbic se conservă mai mult timp în mediul acid şi că vitamina C nu vindecă nici un tip de cancer, dar contribuie la eliminarea toxinelor din organism.




