Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Băi în apă sărată, beneficii pentru sănătate
Apele termale au beneficii recunoscute pentru sănătate și sunt o adevărată sursă de relaxare, iar o baie în apă sărată, cum este apa lacului Ursu, din stațiunea Sovata, poate trata o mulțime de afecțiuni, spune medicul balneolog Suzana Pretorian, citată de Mediafax.
Lacul Ursu este singurul lac helioterm din Europa și cel mai mare din lume. Proprietățile sale terapeutice sunt legate atât de salinitatea foarte ridicată a apei, cât și de fenomenul de heliotermie, prin care căldura solară înmagazinată în apa sărată a lacului se poate menține pentru mai multă vreme. În timpul verii, temperatura apei la suprafață este de 20-25 de grade Celsius, iar la o adâncime de doi metri poate ajunge la 35-40 de grade Celsius. Concentrația mare de sare conferă apei proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii. Apa şi nămolul sărat acționează rapid împotriva inflamației cronice, durerilor și rigidității articulare și musculare.
Un alt beneficiu al terapiei cu apă sărată din lacul Ursu este legat de concentrația mare de auxin, o substanță din categoria hormonilor naturali, secretată de un crustaceu de apă sărată, similară hormonilor feminini și care ajută la reechilibrarea hormonală feminină și la tratarea infertilității. De asemenea, această apă sărată ameliorează o serie de afecțiuni ale pielii, cum este psoriazisul.
Folosită sub formă de aerosoli cu sare, se recomandă pentru prevenirea și tratarea bolilor respiratorii, precum rinofaringite, sinuzite, viroze, rinite alergice, astm bronșic, bronșită cronică sau fibroză pulmonară. Un alt beneficiu cunoscut al terapiei balneare cu apă sărată este creșterea imunității, procedura constând în băi calde, de 1-2 ori pe zi, în ședințe de câte 10-30 de minute, conform recomandărilor medicului. (I. M.)