Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Boala cronică de rinichi nu vine singură
Când rinichii nu funcționează corect și nu elimină reziduurile din sânge, în organism se pot acumula toxine care pun în pericol și funcționarea altor organe. Boala cronică renală este asociată și cu un risc crescut de boală cardiovasculară sau cu accidentul vascular cerebral, iar rata mortalității în rândul pacienților cu probleme renale este mai mare în cazul celor care au și diabet zaharat sau hipertensiune arterială.
Diabetul este principala cauză de apariție a bolii cronice renale, spun medicii citați de revista „Politici de sănătate”. Circa 20-30 la sută dintre pacienții cu diabet zaharat de tip 2 constată, odată cu diagnosticarea diabetului, că au și boala cronică renală, de aceea li se recomandă și un test screening pentru boala cronică renală. La diabeticii care nu au o boală cardiovasculară detectată anterior diagnosticului de diabet zaharat, boala cronică renală este principala complicație sau asociere patologică în peste 35 la sută dintre cazuri, următoarea ca pondere fiind insuficiența cardiacă, cu o pondere de aproximativ 15 la sută.
La aceste riscuri se adaugă și faptul că rata de diagnosticare a bolii cronice renale este în continuare foarte mică, deoarece stadiile incipiente ale bolii se succed fără ca pacientul să observe simptome. Nouă din zece persoane nu știu că suferă de această boală, potrivit medicilor care au participat, luna trecută, la masa rotundă „Legături primejdioase - Boala cronică de rinichi nu vine singură”. Simptomatologia în boala cronică renală apare târziu, în stadiile 4 și 5, atunci când capacitatea rinichilor de a elimina produsele toxice scade undeva sub 30%. Aceste simptome și semne sunt relativ puțin specifice afecțiunilor renale, fiind vorba de multe ori de greață și vărsături (nespecifice), de scăderea apetitului, astenie, fatigabilitate, despre crampe și spasme musculare, dar şi despre prurit tegumentar (nespecific) și o colorație deosebită a tegumentelor. Unii pacienți pot dezvolta și edeme ale gambelor sau ale gleznelor, afectări ale capacităților cognitive și tulburări de somn. (I. M.)