Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Bucătăria vegană fără foc şi beneficiile ei
Ligia Pop este primul specialist din România în bucătăria vegană fără foc, autor al cărţii de bucate "Reţete vegane fără foc" şi totodată licenţiată în muzică, autoarea metodei de pian "Paşi în lumea muzicii". Deşi e conştientă de diferenţa dintre cele două pasiuni ale sale, Ligia consideră că ambele au în comun exprimarea frumosului prin intermediul artei.
Cum aţi descoperit dieta crudă? Care este povestea ei? Întotdeauna am fost interesată de o dietă cât mai sănătoasă, iar acest fel de alimentaţie a fost o deschidere spre o nouă treaptă de înţelegere a mâncatului sănătos. Despre dieta crudă s-a auzit încă de pe vremea când eram eu copil. De pe atunci ştiam de o cunoştinţă de familie care se vindecase de cancer prin intermediul ei, şi în mintea mea de copil am făcut legătura că este un lucru serios şi care dă randament. În Statele Unite, această dietă este foarte apreciată, şi prezentă în restaurantele, întotdeauna pline, din zona Californiei şi nu numai. Ar mai fi multe de spus despre istoria şi apariţia ei, însă poate într-un număr viitor. Care sunt principiile pe care se bazează această dietă şi ce beneficii aduce ea sănătăţii celor care o adoptă? Principiile sunt foarte simple. Iniţial se urmăreşte introducerea treptată a ingredientelor vii în dieta clasică, într-o cantitate cât mai mare, iar pe parcurs, înlocuirea parţială sau totală a mâncării gătite cu preparate fără foc. Este de preferat ca să se menţină proporţia cât mai mare de crud şi o cantitate cât mai mică de mâncare gătită. Mulţi se vor speria de acest aspect, gândindu-se că vor mânca doar salată şi morcovi, însă, dacă ne-am uita pe cuprinsul cărţii mele de bucate, am putea vedea că ne putem bucura de o varietate mare de reţete. Pornind de la vestitul lapte de migdale, brânză, maioneză şi pâine, toate pregătite din ingrediente precum diverse feluri de nuci hidratate, cât şi multe feluri de seminţe încolţite, şi până la chiftele, supe, pizza, legume marinate, pateuri diverse, cât şi torturile, prăjiturile, îngheţata şi alte minunăţii extrem de delicioase. Această dietă este indicată pentru oricine, sau în mod special pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus? Acest fel de alimentaţie este recomandat tuturor, fiindcă toţi avem nevoie de hrană cât mai sănătoasă pentru a funcţiona normal. Persoanele care consumă o dietă în proporţie de peste 75% crud au observat în timp o scădere în greutate, o energie mai mare, o stare de bine generală şi scăderea stării depresive, lipsa bolilor şi senzibilităţilor prezente anterior şi putere de muncă fără egal. Trebuie să realizăm că este o dietă bazată pe tratament cu mâncare vie, plină de enzimele, mineralele şi vitaminele pe care nu le mai întâlnim în mâncarea gătită. În aceasta din urmă, găsim doar cantităţi foarte mici, nesemnificative de minerale şi vitamine care mai rezistă temperaturii ridicate. Însă mereu trebuie să ne ghidăm după mottoul: "Mâncarea noastră să fie medicamentul nostru". Persoanele care chiar sunt îngrijorate de kilogramele în plus vor trebui însă să aibă o dietă mai controlată, cu cât mai puţine dulciuri şi fructe, chiar în variantă crudă, şi o proporţie mai mare de seminţe şi legume, vlăstari din diverse plante şi multe sucuri pe bază de fibră verde. Este greu de răspuns pe scurt, aici subiectul ar putea cuprinde el însuşi o pagină întreagă... Din punctul de vedere al consumului de timp şi de bani, este această dietă mai avantajoasă decât bucătăria tradiţională? Timpul alocat pentru preparare este foarte mic. Trăim într-o lume în care gospodinele sunt ajutate în bucătărie de tehnologie. Robotul şi blenderul sunt un ajutor de nădejde. Dacă stăm să analizăm la rece, şi dacă am calcula cât cheltuim pe mâncarea obişnuită, o să vedeţi că este poate mai costisitor decât a mânca mai sănătos. Gândiţi-vă cât costă un kg de carne de pui sau de porc, mezelurile şi semipreparatele, lactatele, ouăle, pâinea, orezul, uleiul etc. Mâncarea crudă foloseşte în general multe nuci, fructe uscate iarna, care la prima vedere sunt scumpe, dar trebuie să observăm un singur lucru: mâncarea crudă este foarte săţioasă şi nu-ţi permite să consumi în exces, şi asta din cauza folosirii unei cantităţi mari de seminţe încolţite, nuci diverse, şi legume rădăcinoase. Este chiar interesant că, atunci când pregătesc mâncare procesată termic, trebuie să investesc mai mulţi bani. Să luăm un exemplu: laptele de migdale îl fac din 250 g migdale crude (9 lei) plus doi litri de apă, strecurând pulpa. Acest lapte se păstrează bine la frigider pentru două zile. Din pulpa rămasă pe care o pot amesteca cu ceva fructe uscate fac ori un blat de tort, ori o pâine sau nişte fursecuri. Din lapte, dacă rezerv o cană şi o amestec cu un fruct, mai fac şi o îngheţată delicioasă şi tot aşa. Trebuie doar să fii inventiv şi economicos în acelaşi timp. Care este reţeta dumneavoastră de suflet? Le-o puteţi împărtăşi şi cititorilor noştri? Este chiar greu de ales, însă am să prezint o reţetă simplă de supă de roşii. Se folosesc: 3 roşii 1 căţel de usturoi 1 lingură ulei presat la rece 1 roşie cuburi 1 avocado cuburi (opt) sare după gust 1 fir de pătrunjel, mărar şi cimbru. Toate ingredientele, cu excepţia ultimelor trei, se mixează în blender. Cei interesaţi de mai multe informaţii pe această temă, cât şi de diferite reţete specifice bucătăriei vegane fără foc, pot consulta şi site-ul Ligiei Pop: www.ligiapop.com.