Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Campanie de combatere a mortalităţii în rândul copiilor
La începutul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului, Organizaţia "Salvaţi Copiii" a iniţiat campania de combatere a mortalităţii infantile "Every One", în contextul în care România se confruntă cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Europa. Campania se va desfăşura la nivel naţional, pe patru coordonate majore, printre care se numără creşterea nivelului de conştientizare în rândul femeilor însărcinate a importanţei controalelor medicale prenatale şi postnatale, precum şi a celor periodice, pentru nou-născut. Educarea femeilor însărcinate şi a mamelor privind creşterea, îngrijirea şi necesităţile nou-născutului şi ale copilului de până în cinci ani, informarea şi educarea principalilor actori sociali despre cum pot influenţa scăderea mortalităţii şi morbidităţii nou-născutului şi a copilului de până în cinci ani reprezintă alte coordonate ale campaniei. Într-o primă fază, campania va cuprinde câte patru localităţi din fie-care dintre judeţele Dâmboviţa, Vrancea şi Caraş-Severin. Toate aceste localităţi au zone sărace, un nivel scăzut de trai şi o numeroasă populaţie romă. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în 2009 s-au înregistrat 2.250 de decese infantile (o rată a mortalităţii de 10,1 la mie), iar în 2008 România avea cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană (11 decese la 1.000 de locuitori), comparativ cu 5,72 la mie în Uniunea Europeană.