Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Canabisul: bilă neagră, bilă albă

Canabisul: bilă neagră, bilă albă

Un articol de: Ostin Mungiu - 12 Iun, 2007

Canabinoizii constituie un grup de peste 60 de compuşi care se găsesc în cânepă (Cannabis sativa varietatea indică) şi care, de-a lungul mileniilor, au fost consumaţi sub diferite forme (marijuana, haşiş, ş.a.).

Deşi toate părţile plantei conţin substanţe psihoactive, cea mai mare concentraţie de canabinoizi activi se găseşte în flori şi frunze. Se apreciază că aproximativ 200-300 milioane de persoane utilizează în mod curent diferite forme de canabis (dintre care 30-40 milioane în USA!).

Pe de altă parte, canabisul are şi potenţial terapeutic, fiind utilizat de milenii pentru terapia unor afecţiuni precum holera (e menţionat în farmacopeea chineză în jurul anului 200 e.n.). O cercetare sistematică asupra proprietăţilor terapeutice ale canabisului a început la mijlocul secolului al XIX-lea, cercetătorii englezi fiind remarcabili în această direcţie.

După izolarea unor principii active din plantă (canabinol, tetrahidrocanabinol, canabidiol şi alţii) s-a încercat a se descifra mecanismul prin care aceste substanţe acţionează asupra organismului. Aşa au fost descoperite moleculele ţintă pe care se fixează aceste principii active, molecule numite receptori specifici. Ulterior, s-a descoperit că în mod obişnuit pe aceşti receptori se fixează unele molecule produse chiar de organism şi acestea au fost numite endocanabinoizi (anandamidele). Sigur că aceasta din urmă descoperire i-a provocat pe cercetători să se întrebe ce rol joacă aceste substanţe în organism. Răspunsul la această întrebare este foarte complex, cercetările arătând că aceşti canabinoizi intervin în numeroase procese fiziologice. Astfel, la nivelul sistemului nervos, canabinoizii produc euforie, relaxare, somnolenţă, calmarea durerii, scăderea capacităţii de concentrare, a memoriei, atenţiei şi percepţiei temporale, stimularea gustului, mirosului şi a senzaţiei de tact. Sunt studii care arată şi alte modificări cum ar fi: înroşirea ochilor, creşterea bătăilor inimii, scăderea presiunii oculare, îndepărtarea senzaţiei de greaţă şi vomă.

Rol terapeutic recunoscut

Pentru un fumător de marijuana sau haşiş, efectele apar după 2-3 inhalaţii, ating un maximum la 20 de minute de la terminarea ţigării şi persistă până la 3 ore. Individul are o stare euforică, râde necontrolat, nu mai are o clară noţiune a timpului, apoi cade într-o stare de visare. Este nepăsător, nu se concentrează, dar, dacă este forţat, îşi poate reveni. Dozele mari, utilizate timp îndelungat pot determina halucinaţii, depersonalizare, anxietate sau chiar psihoză.

Dincolo de aceste aspecte cu clare implicaţii sociale (există însă date care arată că alcoolul etilic consumat cronic este chiar mai dăunător decât marijuana), rămâne aspectul pozitiv al utilităţii terapeutice ai acestor derivaţi, fapt ce a determinat unele state (Marea Britanie, Olanda, Canada, Italia, ş.a.) să aprobe punerea pe piaţă a unor derivaţi sintetici (dronabinol) folosiţi pentru combaterea greţurilor şi vărsăturilor la pacienţii sub terapie anticanceroasă, pentru stimularea apetitului la bolnavii de SIDA, pentru terapia glaucomului, pentru combaterea durerii (levonantradol), pentru combaterea spasticităţii, pentru tratamentul dizenteriei şi holerei.

În prezenţa acestor numeroase indicaţii nu cred că mai miră pe nimeni faptul că chiar onorabila Cameră a Lorzilor din Marea Britanie a ordonat în 1998 realizarea unui raport ştiinţific referitor la potenţialele avantaje şi dezavantaje ale utilizării medicale a canabisului şi a canabinoizilor.

Iată că în mai puţin de un deceniu, răspunsul a sosit sub forma preparatelor prezente în farmaciile din unele ţări din Europa şi America, chiar şi sub formă de spray nazal. În mod firesc, într-un timp relativ scurt aceste preparate ar trebui să-şi facă loc şi pe piaţa farmaceutică din România.