Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cancerele pulmonare, diagnosticate tardiv
Datele statistice arată că mai mult de 75% dintre cancerele pulmonare sunt diagnosticate în stadii tardive, când nu se mai poate face absolut nimic medical, potrivit declarației Ruxandrei Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, făcută la cea de a VI-a ediţie a Conferinţei Managementul Bolilor Pulmonare. Potrivit acesteia, este necesară o depistare precoce pentru acest tip de cancer, la care supravieţuirea pacienţilor este sub 5% la cinci ani.
Conferinţa „Managementul Bolilor Pulmonare” a adus în atenţie problematica bolilor pulmonare în România din perspectiva impactului acestora la nivelul populaţiei, dar și al necesităţii îmbunătăţirii prevenţiei, al provocărilor în managementul acestor boli şi al dezvoltării programelor de sănătate care includ patologia respiratorie. Conferința a fost un bun prilej pentru pneumologi și pentru a prezenta noutăţile, provocările şi progresele în managementul afecţiunilor din sfera pneumologiei, respectiv în cazul bolnavilor de BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică), astm bronşic, cancer bronhopulmonar şi afecţiuni respiratorii, care interferează cu alte specialităţi medicale.