Medicii elveţieni îşi extind gama prescripţiilor pentru pacienţii care suferă de afecţiuni psihice sau boli cronice, îndemnându-i să facă plimbări în parcuri şi să viziteze galerii de artă şi muzee,
Cancerul de prostată și moștenirea genetică
Simptome precum urinarea frecventă, inclusiv în timpul nopții, și dificultăți întâmpinate la începutul urinării pot fi semnele unui cancer de prostată, cea mai frecventă afecțiune malignă în rândul bărbaților. Riscul crește odată cu vârsta, iar cauzele pot fi într-o oarecare măsură și ereditare. Există însă și situaţii în care boala poate evolua într-o primă fază fără simptome.
Specialiştii recomandă bărbaților câteva investigații de rutină, începând din jurul vârstei de 45 de ani, pentru diagnosticarea timpurie a unor eventuale afecțiuni ale prostatei. Între cauzele posibile ale cancerului de prostată este inclusă şi moștenirea genetică. Genele moștenite de la părinți pot transmite și predispoziția pentru unele probleme medicale, iar cancerul de prostată poate fi una dintre acestea în cazul bărbaților.
În principiu, medicii recomandă ca primele teste pentru depistarea acestui tip de cancer să se facă după vârsta de 50 de ani, dar la bărbații care au avut un astfel de caz în familie testarea ar trebui să se facă chiar mai devreme de împlinirea acestei vârste. Investigațiile medicale ar trebui făcute inclusiv dacă în familie au existat cazuri de boli oncologice pe linie maternă, recomanda în urmă cu câteva luni conf. dr. Dragoș Georgescu, medic primar urolog, doctor în științe medicale, într-o emisiune la Medika TV.
Specialiştii au constatat, de exemplu, că gena BRCA2 care predispune la apariția cancerului de sân la femei, în cazul bărbaților crește riscul de apariție a cancerului de prostată. Într-o discuție despre diagnosticarea afecțiunilor prostatei, în seria de interviuri DC Medical, dr. Mihai Adrian Dobra și dr. Adrian Dijmărescu au subliniat același lucru.
Medicul Mihai Adrian Dobra a explicat că analiza PSA (Antigenul Prostatic Specific) este un marker specific tumoral utilizat în diagnosticarea afecțiunilor prostatei, dar nu este specific cancerului de prostată, valori crescute ale PSA fiind posibile și în cazul altor afecțiuni ale prostatei, de tip inflamatoriu. Practica medicală a demonstrat că există și cazuri de cancer de prostată în care valorile PSA se încadrează în marja de valori considerate normale. Pentru un diagnostic mai clar și stabilirea celui mai potrivit tratament este nevoie de o examinare clinică la medicul specialist, dar și de o investigație imagistică.
Poate fi prevenit cancerul de prostată? Ca și în cazul altor boli oncologice, obezitatea reprezintă un factor favorizant important, așadar, menținerea greutății corporale normale ajută la scăderea riscului de îmbolnăvire. La fel, ajută renunțarea la fumat şi un stil de viață sănătos, după cum a explicat un alt specialist în urologie, prof. dr. Petrișor Geavlete, la aceeaşi televiziune medicală. Cu cât bărbaţii mănâncă mai sănătos și se mișcă mai mult, cu atât riscurile de a face cancer de prostată scad. Exercițiile fizice și orice alte activități care implică mișcare ajută într-o foarte mare măsură, afirmă prof. dr. Geavlete, în special bărbații cu vârste peste 35 de ani şi a căror profesie îi obligă să petreacă foarte multe ore stând pe scaun. (I. N.)