Carnea de porc şi necazurile pe care le produce

Tăiatul şi pregătitul porcului în preajma Crăciunului este un obicei împământenit la români, fiecare dintre noi considerându-se „expert“ în acest domeniu, cel puţin o dată pe an. A face acest lucru după inspiraţie, fără a cunoaşte sau a ţine seama de regulile de igienă, de reţete sigure de pregătire, de principiile de consum raţional constituie, în mod sigur, o cauză de boli infecto-contagioase sau de tulburări digestive grave.

Tulburările digestive, adică greaţa, vărsăturile, durerile de stomac sau de fiere, pot fi evitate prin bunul simţ sau ele însele dând un semnal de alarmă că s-a depăşit măsura, în timp ce nerespectarea regulilor de igienă la tăiatul şi pregătitul porcului poate duce la boli infecto-contagioase periculoase, chiar mortale.

Un parazit foarte cunoscut la noi, prin frecventele „victime“, trichinela, sau alţi microbi pot trăi în organismul animalului, în muşchi, ficat, intestine, creier, fără a da la acesta semne deosebite de boală.

Mulţi oameni gospodari sunt convinşi că porcul crescut în gospodăria lor este frumos şi curat şi că nu poate, prin urmare, să fie infestat cu acest parazit periculos, numit trichinela spiralis. Puţini ştiu că ouăle de parazit sunt împrăştiate în treuca, mâncarea şi coteţul porcului de către şobolani. Ouăle de parazit ajung mai ales în muşchii animalului, omul înghiţindu-le, la rândul lui, odată cu bolul alimentar. Astfel, parazitul îşi găseşte o nouă „gazdă“, migrând în muşchii scheletici şi în muşchiul inimii.

Semnele de boală sunt de o gravitate variată, ca într-o alergie: febră ridicată, dureri de cap, dureri şi oboseală musculară, umflături ale ochilor şi feţei, uneori foarte pronunţate, din care cauză boala este cunoscută şi sub denumirea de boala capetelor umflate. În aceste cazuri se recomandă internarea cât mai rapidă în serviciile specializate, pentru tratament de urgenţă.

Cum prevenim îmbolnăvirea cu trichineloză

Prevenirea acestei boli începe cu lupta pentru stârpirea şoarecilor şi şobolanilor din gospodăriile proprii. O a doua măsură, mai sigură, este ca după tăierea porcului să nu se consume nici o bucăţică de carne până ce nu a fost analizată de medicul sau tehnicianul veterinar, căruia trebuie să-i prezentaţi fragmente de carne de câte 5 g din muşchii spatelui, ai diafragmului sau buturilor.

A treia măsură constă în prepararea serioasă a cărnii, prin fierbere şi pregătire şi nu doar perpelirea ei pe foc.

O altă cauză a producerii bolilor infecţioase în preajma sărbătorilor de iarnă este starea de igienă precară de la bucătărie, utilizarea vaselor nedezinfectate şi bolile celor care dau o mână de ajutor în aceste împrejurări, fie că sunt ştiute sau nu.

Pentru că tăiatul porcului are loc, de obicei, o dată pe an, nimeni nu are în gospodărie vase şi ustensile speciale pentru această activitate, improvizând şi folosind deopotrivă cratiţe, lighene, mese, uşi, cuţite, maşini de tocat.

Ce se poate face, totuşi, în condiţii de provizorat

La ţară sau la oraş se pot opări cu apă şi sodă de rufe, apă de var sau alte dezinfectante toate obiectele ce vor fi utilizate. Apoi, trebuie clătite bine cu apă curată. Cârpele şi prosoapele să fie noi şi curate măcar cu această ocazie.

Gospodinele, oricât de pricepute şi binevoitoare ar fi, dacă au vreo tăietură cu puroi la mâini, dacă tuşesc, le curg ochii sau nasul, nu ar trebui, în mod normal, să se apropie de bucătărie. În condiţiile în care starea de sănătate le permite, fiecare dintre gospodine trebuie să poarte un şorţ mare şi curat, basma bine legată pe cap, nu atât pentru a proteja hainele, cât, mai ales, pentru a feri carnea de eventualele infecţii cu microbi şi, implicit, pe consumatorul ei.

A treia cauză de necaz, în timpul tăierii şi pregătirii porcului vine din nerespectarea reţetelor culinare de preparare şi conservare a cărnii. Fiind vorba de zeci şi sute de kilograme de carne, care se alterează repede, conservarea prin prăjire, fierbere, sărare şi afumare trebuie făcută ca la carte, nu după gust sau după propria părere.