Cauze şi manifestări ale sindromului hiperkinetic

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare de comportament a copilului, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini. Această afecţiune este frecvent întâlnită, debutează în copilărie, dar poate persista şi la vârsta adultă. Dacă nu este depistată şi tratată corespunzător, poate perturba semnificativ activitatea socială, şcolară sau profesională.

Cercetările au demonstrat că sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie se transmite genetic, de la părinţi la copii. Pentru ca predispoziţia să ducă la apariţia ADHD, factorii genetici trebuiesc corelaţi cu factorii de mediu (psihosociali), aşa numitul context biopsihosocial. Interacţiunea părinte-copil este considerată ca fiind un factor favorizant. Un mediu familial cu factori majori de stres contribuie la instalarea simptomelor de ADHD.

Simptomele de bază ale sindromului hiperkinetic cu deficit de atenţie sunt următoarele:

- neatenţia, caracterizată printr-o slabă concentrare asupra efectuării unei sarcinii şi uşoara distractibilitate de către stimulii exteriori;

- impulsivitatea poate duce la implicarea copilului în activităţi riscante, fără ca acesta să ţină seama de consecinţe;

- hiperactivitatea/agitaţia şi comportamentul neadecvat.

În perioada preşcolară, cele trei simptome caracteristice (neatenţia, hiperactivitatea şi impulsivitatea) fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este dificil de diferenţiat ADHD de comportamentul normal specific vârstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate, odată cu începerea activităţii şcolare, deoarece mediul social şi cerinţele prevăzute de programa şcolară solicită tocmai acele abilităţi care, în cazul copiilor cu ADHD, nu sunt deloc punctele lor tari.

În perioada adolescenţei, între 13-18 ani, tulburarea este relativ stabilă. În schimb, dacă nu se intervine terapeutic, problemele pot să persiste sau să se agraveze. Adolescenţii cu neatenţie vor avea performanţe şcolare slabe, care devin evidente mai ales la schimbarea şcolii sau la trecerea în gimnaziu sau liceu.

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori în dificultate. Părinţii trebuie să urmărească atent comportamentul copilului şi trebuie să înveţe să răspundă adecvat. Există numeroase dovezi care evidenţiază că ADHD se asociază frecvent cu una sau mai multe tulburări mentale, precum dislexia, tulburarea de opoziţionism provocator, tulburarea de conduită, tulburările afective (depresia) şi tulburările anxioase. Tratamentul hiperactivităţii va contribui la controlul simptomelor, permiţând o creştere şi dezvoltare normală.

Este recomandat ca părinţii să solicite sfatul medicului în următoarele situaţii:

- când sesizează simptomele de ADHD (neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate) la un copil cu vârsta mai mică de 7 ani;

- când simptomele de ADHD produc dificultăţi la şcoală, acasă şi în relaţiile interpersonale. Aceste probleme sunt sesizate de către părinţi şi profesori, odată cu intrarea în clasa întâi primară;

- când copilul prezintă semnele unor tulburări mentale, precum depresia şi anxietatea, care durează de câteva săptămâni sau simptomele s-au înrăutăţit în ultima perioadă;

- când copilul prezintă eşec şcolar şi probleme de comportament. Specialiştii care pot diagnostica şi aplica tratamentul ADHD sunt:

- medicul de familie;

- medicul pediatru;

- medicul psihiatru de copii;

- neurologul de copii.

Un tratament eficient presupune un diagnostic corect şi o evaluare exactă a abilităţilor şi problemelor copilului. Atenţia noastră la ceea ce fac copiii în ziua de azi este un lucru de căpătâi pentru ceea ce vor deveni când vor creşte mari. Aşa că fac apel la fiecare dintre voi, dragi părinţi, profesori şi colegi, să lucrăm împreună, pentru că numai aşa vom reuşi să avem, în viitor, nişte copii sănătoşi.