Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Ce factori determină să fim dreptaci sau stângaci
O echipă de cercetători australieni a identificat 48 de caracteristici genetice noi în funcție de care o persoană este stângace sau dreptace, ori ambidextră, potrivit agenției de presă Xinhua, citată de Agerpres. Folosirea mâinii drepte, a celei stângi sau a ambelor mâini pentru activitățile obișnuite pare, totuși, să fie determinată într-o mai mare măsură de obișnuință și de factorii de mediu decât de factorii genetici.
În cadrul studiului au fost analizate date genetice ale unui număr de peste 1,7 milioane de persoane. Au fost identificate astfel 41 de variante genetice asociate predispoziției de a fi stângaci și șapte asociate capacității de a fi ambidextru. Factorii genetici au totuși un rol relativ minor în ceea ce privește mâna dominantă, în comparație cu rolul factorilor de mediu, potrivit cercetătorilor de la Diamantina Institute din cadrul Universității Queensland (Australia). O constatare similară a fost făcută și în ceea ce privește capacitatea de a fi ambidextru, ceea ce înseamnă că factori precum rănirea unei mâini sau antrenarea ei prin practicarea unui anumit sport sau deprinderea unui instrument muzical ar avea un rol important în capacitatea unei persoane de a utiliza la fel de bine ambele mâini.
Interesul cercetătorilor pentru a explica de ce unii oameni sunt stângaci, iar alții dreptaci este legat de faptul că mâna dominantă poate influența structura creierului și modul în care anumite funcții diferite sunt localizate în creier, a explicat unul dintre autorii studiului. Predispoziția pentru utilizarea cu precădere a uneia dintre mâini este observată încă din perioada intrauterină, susțin cercetătorii.
Proporția persoanelor stângace diferă de la o țară la alta, fiind situată între aproximativ 3% și 12%. În Australia, Marea Britanie și Statele Unite, de exemplu, proporția persoanelor stângace este de circa 10%.
(Ileana Marin)