Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Ce plante pot combate abcesul dentar
Abcesul dentar este o inflamaţie cu pungă de puroi în jurul dintelui cariat. Fitoterapia indică speciile de plante medicinale cu acţiuni antiseptice, antiinflamatoare, cicatrizante şi emoliente, administrate sub formă de gargarisme şi clătiri ale gurii.
În cazul persoanelor cu abces dentar, mai întâi se infectează pulpa dintelui (pulpită) şi apoi vasele şi nervii pulpari, care se necrozează, iar canalul dentar este invadat de microbi (gangrenă pulpară). Invazia microbiană se extinde în jurul dintelui, ca un bob de mazăre, provocând dureri violente, mai ales la palpare cu degetul sau prin lovire în ax cu un instrument oarecare. Aceasta dovedeşte că puroiul a invadat spaţiul din jurul rădăcinii. În unele cazuri, infecţia poate difuza în organism prin sistemul vascular, provocând leziuni grave în rinichi, articulaţii şi inimă. Tratamentele naturiste constituie o alternativă eficientă în lupta pentru combaterea acestei infecţii: - infuzie caldă din flori de muşeţel sau din flori de coada-şoricelului, bogate în azulene, cu acţiuni antiseptice, calmante, decongestive şi antiinflamatoare (două linguri flori uscate la 250 ml apă clocotită); se ţine în gură 3-5 minute, cu repetare la o oră; - gargară şi tamponări locale cu infuzii din frunze de salvie şi cerenţel (două linguriţe la 100 ml apă), repetate la 5 minute, având acţiuni astringente, cicatrizante şi antimicrobiene; - clătirea gurii cu infuzie din flori şi frunze de nalbă mare (două linguriţe la o cană), având efecte emoliente datorită conţinutului de mucilagii; - gargară zilnică de tătăneasă (decoct din 4-5 linguri rădăcini uscate şi măcinate la 250 ml apă, care se fierbe 20-30 de minute la foc moale), având efecte dezinfectante, cicatrizante şi antiinflamatoare datorită conţinutului ridicat în alantoină; - gargară cu decoct din herba de sunătoare sau sulfină (două linguri cu vârfuri florale la 200 ml apă), cu rol de calmare a durerilor; - gargară zilnică cu un amestec de plante conţinând flori de muşeţel, herba de cimbrişor şi frunze de salvie (cu acţiuni antiinflamatoare şi dezinfectante), frunze de nalbă mare (cu acţiune emolientă), capsule de mac (cu efect anestezic) şi rădăcini de cerenţel (cu efecte astringente şi hemostatice); Apiterapia Recomandă gargară sau pansament local (de două-trei ori pe zi) cu apă de gură cu propolis sau cu spray de propolis. Tinctura se poate folosi şi intern (câte 30-60 de picături de două-trei ori pe zi, cu circa o oră înainte de mesele principale).