Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Ce sunt şi cum se tratează negii
Din cauza aspectului inestetic şi a riscului mare de contagiozitate, verucile vulgare reprezintă o importantă problemă de sănătate, mai ales în contextul în care există tendinţa în rândul pacienţilor de a le trata empiric, prezentându-se la medic destul de târziu.
Verucile vulgare, cunoscute în popor şi sub denumirea de negi, sunt excrescenţe keratozice circumscrise, neinflamatoare, cu diametrul între 2-3 mm şi 1-2 cm, rotunde, cu suprafaţa neregulată, brăzdată de şanţuri, fiind produse de un „papilloma virus“ (în special tipurile 2, 4 şi 5) care se multiplică în celulele pielii. Celulele-gazdă apar la microscop vacuolizate, constituind un important semn de diagnostic pentru natura virală şi respectiv pentru afecţiuni. Verucile apar peste tot, dar cu preferinţă pe dosul mâinilor şi degetelor, pe palme şi faţa palmară a degetelor, pe genunchi (la copii), periungheal (veruci periungheale) unde sunt inoculate de la un deget la altul, prin forfecuţa de tăiat unghii (în cazurile cu leziuni mai vechi verucile apar sub unghii, devenind dureroase). La copii pot apărea şi la mucoasa endolabială, mai rar pe limbă. Scărpinate sau zgâriate accidental se înmulţesc, leziunile luând o formă mai plană şi de culoare roz, fiind dispuse linear, pe traiectul zgârieturii. Uneori pot produce tumori mai exstinse (verucoame). Rareori, la persoane predispuse constituţional (genetic) şi la cele care suferă de unele maladii imunodepresive, pot să se extindă şi în alte regiuni decât cele obişnuite. Evoluţia verucilor Verucile sunt contagioase prin simplul contact, dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil, după papilloma virusul în cauză, după localizarea verucii şi după starea imunitară a subiectului. Incubaţia acestora este foarte lungă, timp de mai multe săptămâni. La anumite persoane, verucile tind să prolifereze, uneori în număr mare, prin transportul virusului de la un punct la altul prin scărpinat sau, în cazul feţei, prin ras. Verucile dispar spontan, dar după foarte mulţi ani. Factorii psihologici joacă un rol important în dispariţia lor. Totuşi, recidivele sunt frecvente. Scăderea sistemului imunitar este suficientă pentru reapariţia acestora. Metode de tratament Există mai multe modalităţi de tratament a verucilor: - crioterapia cu azot lichid: aplicaţia trebuie să se facă în mod suficient de îndelungat (1-2 minute), de aproximativ 2-3 ori pe săptămână; - electrocauterizarea - mai rar, veruca se distruge sub anestezie locală, cu bisturiul electric (electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de carbon; - acidul salicilic, acid lactic - se mai poate încerca un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate în proporţie de 10 sau 20%. Se aplică zilnic, maximum 3 luni; - agenţii caustici, precum acidul tricloracetic, acidul azotic fumans sau nitratul de argint sunt metode toxice şi agresive şi sunt contraindicate la femeia gravidă; - podofilina este o soluţie care se foloseşte în badijonare locală.