Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cele mai frecvente boli ale pielii la copii
Continuăm şi în acest număr să prezentăm câteva dintre cele mai frecvent întâlnite boli ale pielii la copii şi adolescenţi, alături de recomandări privind tratamentul acestora.
Furunculul se întâlneşte rar sub vârsta pubertăţii. Este o foliculită profundă care îşi face apariţia, de regulă, în zonele unde transpiraţia este mai abundentă, iar traumatismele mecanice mai intense. Cauzele predispozante pot fi: igiena deficitară, subnutriţia, anemiile, diabetul, modificări ale echilibrului florei normale de la nivelul pielii, deficitul sistemului imunitar. Adesea, furunculul are caracter recidivant şi se poate însoţi de alterarea stării generale sau febră. Hidrosadenita nu se întâlneşte la sugar, apare rar în perioada de pubertate, dar are o incidenţă crescută către adolescenţă. Din punct de vedere clinic, se caracterizează prin noduli inflamatorii intracutanaţi, însoţindu-se de durere şi febră funcţională. Agentul care cauzează îmbolnăvirea este stafilococul piogen, având ca punct de intrare orificiul glandelor sudoripare. Ectima apare mai frecvent la copilul mare, fiind o piodermită caracterizată prin ulceraţii şi acoperită de cruste. De cele mai multe ori este cauzată de streptococul piogen sau de stafilococ. Boala debutează prin apariţia de pustule sau mici bule cu un conţinut apos, care se acoperă de cruste. Dacă se încearcă îndepărtarea lor, rămâne o ulceraţie cu un contur neregulat şi suprafaţă profundă, fiind dureroase. În absenţa unui tratament adecvat, vindecarea survine lent, în câteva săptămâni, rămânând însă cicatrici vizibile. Omfalita reprezintă un proces inflamator şi supurativ al cordonului ombilical, fiind mai des întâlnit la nou-născut şi mai rar la sugari. Debutul este precoce, din primele ore de la naştere şi până către luna a doua, printr-o inflamaţie a pielii, urmată de supuraţie. Pe suprafaţa pielii apar cruste gălbui-brune, în jurul cărora se distinge o roşeaţă difuză. Boala poate fi provocată atât de stafilococ, cât şi de streptococ. În absenţa unui tratament cu antibiotice, prescris de medic, prognosticul este rezervat. Perionixisul microbian este o afecţiune ce apare în jurul unghiilor şi are ca agent patogen stafilococul auriu sau alb. Debutul este favorizat de un traumatism local sau de suptul degetului de către copil. Zona afectată este roşie, uşor tumefiată şi dureroasă. Se exteriorizează sub forma unor picături mici de puroi.