Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Centru de epilepsie şi monitorizare EEG la Suceava
La începutul acestei săptămâni a fost inaugurat, la Suceava, un Centru de epilepsie şi monitorizare EEG, dotat cu un aparat performant pentru realizarea electroencefalogramei computerizate. Aceste este al patrulea centru din ţară înfiinţat în cadrul Proiectului de Telemedicină în Epilepsie din România, iniţiat de neurologul clujean Bogdan Florea. Celelalte trei centre de acest tip funcţionează la Cluj-Napoca, Sibiu şi Oradea.
„Aceşti pacienţi nu vor mai fi obligaţi să facă sute de kilometri către un centru universitar cu experienţă, în care se lucrează impecabil, ci pot veni aici, unde vor fi primiţi cu căldură şi cu mare competenţă, li se face o analiză care confirmă tipul de epilepsie, numită electroencefalogramă (EEG), şi unde se iniţiază sau se ajustează dozele de tratament. Marele avantaj al telemedicinei este că permite consultul între clinici, între oraşe sau între ţări diferite”, a declarat medicul Bogdan Florea, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai precizat că centrul sucevean a fost înfiinţat la iniţiativa Asociaţiei Cluburilor Lions din Cluj-Napoca, cu sprijinul unor medici neurologi şi cu finanţare prin turneul caritabil World Doctors Orchestra în România.
Totodată, el a subliniat că prin reţeaua de telemedicină se creează o bază de date locală care, ulterior, ar putea fi inclusă într-o bază naţională de date, în condiţiile în care în România nu există, la acest moment, un registru naţional al pacienţilor cu epilepsie. De asemenea, având în vedere impactul pe care îl poate avea comunicarea unui diagnostic de epilepsie asupra unui tânăr sau adolescent, dar şi asupra familiei, s-ar impune ca în România să se înfiinţeze centre de consiliere şi de sprijin pentru aceşti pacienţi şi familiile lor.
Ultimele statistici arată că în România există circa 400.000 de bolnavi de epilepsie, însă doar 150.000 dintre aceștia sunt înregistraţi şi urmează un tratament de specialitate.