Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Centru integrat pentru sănătatea sânului

Centru integrat pentru sănătatea sânului

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 26 Octombrie 2018

Începând din luna noiembrie, în ambulatoriul Spitalului Universitar București va funcționa un centru integrat pentru sănătatea sânului, destinat diagnosticării şi tratării cancerului mamar, dar şi reconstrucţiei sânului. „Azi putem să facem atât screening, diagnostic, tratament. Beneficiem, cu ajutorul Casei de Sănătate a Municipiului Bucureşti, de subprogramul de protezare mamară - este cazul doamnelor care se pretează la o intervenţie chirurgicală, urmează un tratament chimioterapeutic sau radioterapeutic, după care este posibil să facă şi reconstrucţie mamară. Noi, în cadrul spitalului, putem să le asigurăm toate aceste servicii medicale”, a declarat Adriana Nica, managerul spitalului, într‑o conferinţă de presă.

Noul centru are avantajul că oferă pacientelor posibilitatea de a se trata într‑un loc în care există toate specialitățile de care este nevoie în astfel de cazuri. Capacitatea de tratament este de 100 de paciente pe lună.

îAvem radiodiagnosticieni, care efectuează mamografie, ecografia la sân, tomografia computerizată, RMN, scintigrafia. Avem chirurgi oncologi şi ginecologi, avem un departament de anatomie patologică, care efectuează foarte rapid analizele specifice şi pot da un diagnostic rapid. Avem chirurgii plasticieni care efectuează reconstrucţii la sân, avem echipă de psihologi care sunt indispensabili în managementul bolii. De asemenea, kinetoterapeuţi şi o asistentă care va efectua programările principale pentru investigaţii şi va ajuta echipa medicală”, a declarat și medicul Ina Petrescu.

Potrivit statisticilor, peste 9.000 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer la sân, iar 3.000 îşi pierd viaţa pentru că sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii, când mijloacele terapeutice sunt prea puţin eficiente. Investigaţiile şi tratamentele destinate bolnavelor cu cancer la sân sunt decontate de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, fiind nevoie doar de un bilet de trimitere de la medicul de familie.