Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Centru pentru adolescenţii cu astm bronşic
Copiii şi adolescenţii care suferă de astm bronşic pot primi, începând din această săptămână, consultaţii de specialitate, investigaţii şi consiliere emoţională la Centrul Mialga Med din Bucureşti. Aici se pot efectua consultaţii de specialitate pediatrică şi psihiatrică (psihoterapie individuală, consiliere psihiatrică individuală, consiliere familială), centrul oferind un sprijin complex pentru copiii şi adolescenţii bolnavi de astm bronşic şi investigaţii de specialitate, care se realizează, în general, în spitale. „Educaţia este, probabil, instrumentul cel mai important în tratamentul astmului bronşic. Toate informaţiile pe care le primesc persoanele care intră în contact cu copilul bolnav (familie, persoane de supraveghere, educatori, profesori, antrenori) au o importanţă covârşitoare. Astmul necesită o relaţie de parteneriat permanent între copil, părinte şi medic. Scopul acestui parteneriat este de a le oferi copiilor şi familiilor acestora o viaţă liberă de constrângere, bazându-se pe comunicare deschisă şi încredere reciprocă“, a declarat doctor Gabriela Şuiu. În România, prevalenţa bolii a crescut de la 5,03% în 1994-1995, până la 7% în perioada 2000-2001. Estimativ, în România, unul din 20 de copii de vârstă şcolară are astm bronşic (diagnosticat sau nu), numărându-ne, astfel, printre ţările cu cea mai mică prevalenţă a astmului bronşic din Europa.