Postul este un prilej de curățire trupească și sufletească - auzim frecvent aceste cuvinte, dar pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt de puţin înțelese în zilele noastre, pe fondul industrializării, care
Cercetătorii au descoperit cum evoluează boala Alzheimer
Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că maladia Alzheimer se propagă de la o zonă a creierului la o alta, urmând traseul dat de legăturile existente între celulele cerebrale, răspândindu-se astfel la fel ca o infecţie. Însă în acest caz nu este vorba de un agent infecţios, ci de o proteină anormală, denumită "proteina tau", ale căror acumulări sub formă de filament sufocă şi distrug progresiv celulele nervoase denumite neuroni.
Cercetătorii americani consideră că blocarea acestui proces într-un stadiu incipient ar putea înfrâna propagarea acestei maladii neurodegenerative, care are efecte devastatoare şi este incurabilă. Potrivit autorilor, acest studiu ar putea conduce la punerea la punct a unor tratamente pentru oameni, care vor permite încetinirea ritmului de avansare a maladiei, la începuturile ei. Maladia Alzheimer se caracterizează printr-o acumulare de plăci beta-amiloide - un tip de proteine - în creier şi prin depuneri fibroase, formate de proteina tau în neuroni. Boala provoacă pierderea progresivă şi ireversibilă a facultăţilor mintale.