Colesterolul, vinovat de formarea pietrelor la ficat

Printre cele mai frecvente afecţiuni ale vezicii biliare se numără şi calculii („pietre la ficat“). Statisticile americane arată că această afecţiune cuprinde aproximativ 20% dintre persoanele peste 65 de ani şi că, în fiecare an, în USA se fac peste 500.000 de operaţii pentru extragerea veziculei biliare.

Probabilitatea de a face pietre la ficat este mai frecventă la sexul feminin, la persoanele obeze şi la vârstnici. Statisticile arată că există şi o predispoziţie genetică, deoarece există familii ale căror membri suferă de această boală.

Componentul major al pietrelor la ficat este colesterolul. Supersaturarea cu colesterol în bilă este una dintre cauzele formării pietrelor. Acesta se depune sub formă de cristale de colesterol, care cresc în volum în timp, favorizate şi de staza veziculară („vezicula leneşă“).

Pentru lungi perioade de timp, bolnavul nu prezintă nici un simptom. Numai atunci când pietrele se mobilizează şi tind să blocheze canalele biliare apare o durere puternică, rezultat al unui proces inflamator acut. Colica biliară tipică este constantă, durerea crescând progresiv până la un platou, scăzând apoi în interval de câteva ore.

În mod obişnuit, durerea este resimţită în partea dreaptă a abdomenului sau în partea superioară a acestuia. Se întâlnesc însă, mai rar, şi forme care pun probleme dificile, de exemplu:

- colica biliară care poate simula o criză de angină pectorală sau un infarct;

- colica biliară care poate simula, din cauza durerilor din spate, o colică renală;

- o colică biliară care, din cauza crizelor care se repetă timp de câteva zile, poate duce la un diagnostic greşit de ulcer gastroduodenal;

- colică cu o durere predominantă în partea stângă a abdomenului, care poate stimula o pancreatită acută.

Greaţa şi vărsăturile sunt asociate, adesea, la aceşti pacienţi în criză. În formele obişnuite, durerea din abdomen se poate proiecta şi spre umărul drept.

Tratamentul

Diagnosticul se pune prin ecografie, care dă rezultate precise în 98% dintre cazuri. Tratamentul este diferenţiat:

- la pacienţii la care se constată prezenţa pietrelor la ecografie, dar nu au nici un simptom, se pune problema ca pacientul să aleagă dacă rămâne sub observaţie sau se supune operaţiei de extirpare a veziculei biliare. De regulă, se alege soluţia aşteptării, cu opţiunea recurgerii la operaţie, dacă apar simptome supărătoare;

- la pacienţii simptomatici, la care există şi riscul dezvoltării unor complicaţii, este clar indicată extirparea veziculei biliare. Este de aşteptat ca, imediat după operaţie, durerea, greaţa, voma să dispară.

Reapariţia colicilor după mult timp ar putea însemna că s-au format alţi calculi pe canalul care leagă ficatul de intestin (canalul coledoc). Din 1988, îndepărtarea colecistului se face prin tehnica laparoscopică, care are avantajul unei convalescenţe mai scurte, a unui disconfort postoperator minim şi a unor rezultate estetice foarte bune, deoarece nu se mai formează o mare cicatrice postoperator.

Pentru pacienţii care refuză tratamentul chirurgical (sau pentru care nu este indicat) se încearcă dizolvarea calculilor prin administrare, timp de luni de zile, a acizilor biliari. Numai că, după încetarea tratamentului, de regulă, calculii se refac.

O metodă alternativă la dizolvarea pietrelor este fragmentarea acestora cu ajutorul ultrasunetelor. Această metodă nu a câştigat prea mulţi adepţi, deoarece majoritatea pacienţilor preferă extirparea laparoscopică a veziculei biliare.