Combaterea durerii în chirurgie

Este un fapt banal astăzi că pentru a preveni şi combate durerea din timpul operaţiilor chirurgicale se utilizează anestezice. Puţini ştiu însă cât de lungă şi dificilă a fost descoperirea şi introducerea acestor remedii în medicină.

Încă din antichitate egiptenii şi chinezii foloseau unele plante pentru proprietăţile lor analgezice. Astfel, chinezii utilizau haşişul, iar vechii greci recomandau mătrăguna spre a fi utilizată înaintea operaţiilor. Se mai practicau însă şi alte metode de „anestezie“, respectiv strangularea sau comoţia cerebrală produsă prin lovirea capului cu o măciucă de lemn. Este uşor de ghicit cam ce şanse de succes aveau aceste tipuri de anestezie. Ulterior, opiul, beladona, haşişul şi băuturile alcoolice au fost utilizate cu rezultate decepţionante pentru calmarea durerilor în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Suprimarea completă a durerii nu s-a obţinut însă decât în secolul al XIX-lea. Primul anestezic gazos descoperit a fost protoxidul de azot. Deşi fusese descoperit în 1776, acest gaz nu era utilizat decât la bâlciuri, unde proprietatea sa de a provoca un râs nestăpânit (gaz ilariant) era folosită în demonstraţii publice. Persoanele care inhalau voluntar gazul deveneau îndrăzneţe şi agresive timp de câteva zeci de secunde, iar dacă se răneau în acest timp nu simţeau nici o durere. Acest fapt a fost sesizat de un dentist pe nume Wells, care a reuşit să-şi extragă un dinte fără durere sub influenţa acestui gaz. Când însă a încercat să facă o demonstraţie la Spitalul General din Boston aceasta n-a reuşit, deoarece bolnavul s-a trezit prea devreme şi a ţipat de durere. Eşecul era cauzat de lipsa unui aparat adecvat de administrare a gazului, dar Wells a fost considerat un escroc şi, deprimat din cauza insuccesului său, s-a sinucis. De aceea, succesul anesteziei generale s-a realizat graţie unei alte molecule, şi anume eterul etilic.

Primul anestezic general, eterul

Despre eter se ştia că după inhalare produce o stare de beţie, asemănătoare cu cea determinată de protoxidul de azot. De altfel, printre studenţii în medicină era cunoscut acest lucru, deoarece făceau aşa numitele „partide de eter“, în timpul cărora inhalau acest lichid volatil, care le dădea o stare de beţie asemănătoare cu consumul de alcool.

Impunerea eterului ca anestezic s-a datorat altui dentist american, care era şi student în medicină, la Facultatea Harvard, William T. G. Morton. După ce a încercat acest lichid asupra lui însuşi, asupra câinelui său, asupra pisicilor, găinilor şi şobolanilor, a cerut permisiunea să facă o demonstraţie la om. Aceasta a avut loc la 16 octombrie 1846, în sala de operaţie a Spitalului General din Massachusetts. Până atunci la orice operaţie erau angajaţi oameni voinici, care să imobilizeze pacientul pe masa de operaţie. În acea zi Morton a intrat în sală şi, cu un dispozitiv pe care l-a construit personal, a administrat eterul. După câteva zeci de secunde de la inhalarea eterului, bolnavul a devenit inconştient, iar după câteva minute musculatura s-a relaxat, făcând inutilă necesitatea imobilizării. În cele din urmă Morton a privit spre chirurg şi a spus: „Doctore Warren, bolnavul dumneavoastră este gata!“. Începând din acea zi a intrat în tradiţie ca anesteziştii să-l anunţe pe chirurg când poate să înceapă operaţia cu expresia: „Doctore, bolnavul dumneavoastră este gata!“. După ce a executat operaţia, într-o linişte totală, doctorul Warren s-a întors spre asistenţă şi a spus: „Domnilor, aceasta nu este o glumă, ceea ce aţi văzut astăzi este un lucru care va face înconjurul lumii!“

Acest succes a determinat răspândirea rapidă a acestei metode şi descoperirea şi a altor lichide volatile cu proprietăţi anestezice, cum au fost cloroformul şi clorura de etil.

Deşi Morton a obţinut un brevet asupra metodei sale, el a fost deosebit de contestat, ceea ce a determinat să nu poată profita de pe urma acestei descoperiri şi să sfârşească în urma unui accident cerebral. Aşa cum se mai întâmplă şi prin alte părţi, abia după moarte i s-au recunoscut meritele, încât cine trece prin Boston poate citi în cimitirul Auburn următoarea inscripţie: „William T.G. Morton, inventatorul şi descoperitorul anesteziei prin inhalaţie.

Înaintea lui, în toate timpurile, chirurgia era o tortură.

Prin el, durerea în chirurgie a fost stăpânită şi desfiinţată.

De la el înainte, ştiinţa stăpâneşte durerea.“