Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Combinarea anumitor alimente ajută la prevenirea bolii Alzheimer
Potrivit unui studiu american, o combinaţie de alimente, printre care se numără carnea de peşte, fructele, legumele, carnea roşie şi produsele lactate, pare să fie asociată cu un risc mai mic de declanşare a maladiei Alzheimer. Studiul, coordonat de medicul Yian Gu de la Universitatea Columbia din New York, a fost efectuat pe un eşantion de 2.148 de pacienţi cu vârsta medie de 65 de ani, care nu prezentau simptome ale maladiei Alzheimer la începutul cercetării. Participanţii au completat un chestionar despre regimul lor alimentar şi au fost testaţi la fiecare 18 luni, timp de patru ani, pentru a determina starea sănătăţii cerebrale. În timpul acestei perioade de monitorizare, 253 de voluntari au dezvoltat maladia Alzheimer. O anumită combinaţie de alimente a fost asociată de medici cu o reducere a riscului de declanşare a maladiei. În afară de peşte şi fructe, autorii citează uleiul de măsline, diverse tipuri de seminţe, tomatele, carnea de pui, legumele crucifere, precum spanacul, dar şi legumele de culori închise, printre alimentele capabile să scadă riscul de apariţie a maladiei Alzheimer. Acestora li se adaugă mici cantităţi de lapte integral, unt şi carne roşie, care sunt bogate în grăsimi saturate. Mai multe nutrimente din aceste alimente au un rol preventiv atunci când sunt combinate. Este vorba de vitaminele B12 şi E, acidul folic şi acizii graşi Omega 3 şi Omega 6. Dietele bogate în grăsimi saturate sunt asociate cu tulburări ale funcţiilor cognitive, ateroscleroză (blocarea arterelor) şi inflamaţii care afectează creierul prin acumulări de beta-amiloid. Acestea sunt dăunătoare pentru sistemul nervos, pentru că împiedică transmiterea informaţiilor între neuroni. Plăcile de beta-amiloid reprezintă una dintre caracteristicile maladiei Alzheimer.