Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
Conferinţă internaţională despre surdocecitate, în România
România va găzdui a 16-a Conferinţă Mondială Deafblind International în 2015. Este pentru întâia oară când un eveniment atât de important este organizat într-o ţară est-europeană. România a fost selectată ca ţară organizatoare datorită celor 13 ani de experienţă în domeniul intervenţiei timpurii, educaţiei şi dezvoltării de servicii vocaţionale pentru copiii cu surdocecitate, potrivit info-sănătate.ro. Conferinţa va avea loc în Bucureşti, la hotelul Marriott, în 25-30 mai 2015.
Un efort comun al Deafblind International, Sense International UK şi Sense Internaţional (România), evenimentul va aduna aproximativ 500 de participanţi din întreaga lume - specialişti în educaţie, sănătate, servicii sociale, persoane cu surdocecitate şi familiile lor, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, ai autorităţilor naţionale şi locale.
Surdocecitatea este o combinaţie de deficienţe de văz şi de auz. Ea reprezintă o deficienţă gravă, multisenzorială, de cele mai multe ori asociată şi cu alte tipuri de deficienţe. Surdocecitatea generează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, în orientare şi mobilitate. Se estimează că aproximativ 3 milioane de oameni au probleme legate de combinaţia deficienţelor de văz şi de auz în Europa, conform unui raport dezvoltat de European Deafblind Network în mai 2014 - Harta oportunităţilor pentru persoanele cu surdocecitate din Europa.



.jpg)