Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Consumul de energizante creşte riscul de diabet
Energizantele sunt adevărate bombe calorice, care au multă energie într-un volum foarte mic, cu eliberare rapidă, iar tinerii și copiii nu au nevoie de astfel de băuturi.
Surplusul de calorii pe care îl conțin se depune și provoacă stări de agitație până când acestea vor fi metabolizate de organism. Este ca și cum am alimenta o maşină diesel cu combustibil de avion, iar mașina va bubui, atrage atenția într-o manieră foarte plastică dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Ce sunt aceste energizante? Cafeină şi glucoză. „Copilul e şi aşa agitat, îi trebuie să se mai agite? Nu are nevoie de energizante. E aceeași situație ca și în cazul dulciurilor. Evident, copilul ar vrea dulciuri pentru că dulciurile înseamnă energie multă într-un volum mic, cu eliberare rapidă, dar copilul nu are nevoie de aşa ceva pentru că el şi aşa aleargă”, a explicat medicul, într-un interviu pentru News.ro.
Probabilitatea de apariţie a diabetului este mai mare în cazul celor care beau energizante, la fel și probabilitatea de a se îngrășa, deoarece organismul nu are capacitatea de a consuma rapid surplusul de calorii din aceste energizante.
Organismul nostru este făcut să consume cantități mici de calorii, din alimente cu volum relativ mare, pe care să le metabolizeze încet, în timp. În momentul în care vii cu o cantitate mare de hidraţi de carbon, dintr-odată, glicemia și tensiunea arterială cresc la valori foarte mari, mai ales când aceste energizante sunt consumate în exces, a explicat dr. Doru Negru. (I. N.)