Controlul terapeutic al hipertensiunii arteriale

▲ Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente afecţiuni în masa mare de populaţie şi a devenit atât de comună încât impactul emoţional al potenţialului pacient este uşor tolerat ▲ Desigur, luăm în discuţie forma uşoară/medie de boală, în care tratamentul trebuie respectat cu rigoare ▲

Lucrurile nu sunt, totuşi, atât de simple şi tendinţa pacientului este de a privi cu toleranţă ceea ce unii denumesc această afecţiune ca fiind ucigaşul tăcut, complicaţiile bolii fiind redutabile şi, nu de puţine ori, afecţiunea este diagnosticată prin complicaţiile cele mai frecvente: accidentul vascular cerebral acut sau infarctul de miocard.

Abordarea acestui subiect este sau trebuie să fie complexă şi câteva date statistice ne ajută să ne facem o părere mai exactă asupra celor ce vor urma. Este de notorietate statistica medicală care arată că impactul acestei boli în rândul populaţiei este îngrijorător, astfel că se desprinde ideea obsesivă a tratamentului riguros, la care aderenţa pacientului trebuie să fie maximă.

Există mai multe forme de hipertensiune, motiv pentru care şi modalităţile de abordare terapeutică a acestora sunt diverse. Astfel, putem vorbi de forme de tensiune ale tânărului, ale adultului, bineînţeles ale vârstnicului, fiecare cu specificul lor, de asemenea forme cu cauzalitate cunoscută de apariţie, denumite secundare, şi forme fără cauzalitate evidentă, numite şi esenţiale.

Identificarea prezenţei bolii este facilă, măsurarea valorilor presionale ale pacientului devenind gest medical de rutină, fiind chiar la îndemâna bolnavului însuşi. Din acest punct de vedere, totuşi, trebuie făcute nişte precizări. Cel care măsoară valorile tensiunii la plica braţului, dar şi cel care face acelaşi lucru la articulaţia pumnului, au nevoie de câteva precizări importante în efectuarea manevrei şi chiar de un antrenament supravegheat, pentru că, nu de puţine ori, există diferenţe semnificative între măsurătorile de acasă şi cele din cabinetul medical.

Este important de ştiut că aceste măsurători identifică o componentă maximă şi o componentă minimă, valori care, în normalitate, nu trebuie să depăşească 140/90 mmHg. În condiţiile unei persoane diabetice, aceste valori trebuie să fie sub limita de 130/80 mmHg. Acestea sunt limitele maxime de normalitate agreate de lumea medicală şi toate eforturile terapeutice trebuie să ne plaseze sub aceste valori. În practica curentă, valoarea ţintă este dificil de obţinut, astfel că hipertensiunea arterială rămâne, încă, o afecţiune greu de controlat terapeutic.

În România, rata de control terapeutic este de 8%

Dacă ne uităm în statisticile referitoare la controlul terapeutic al hipertensiunii arteriale, datele sunt descurajante. Astfel, în SUA, hipertensiunea arterială este controlată terapeutic în aproximativ 37% dintre cazuri, în Europa niveluri de control asemănătoare se regăsesc în Spania la 35,7% dintre cazuri, în Franţa la 33%, în Grecia la 33,3%, iar în Germania la 30%.

Descurajant este şi faptul că pe Glob se apreciază o rată de control a valorilor hipertensiunii de aproximativ 10%, iar în România de aproximativ 8%. Statisticile menţionate se referă doar la populaţia hipertensivă, fără alte afecţiuni; la fel de deprimant stau lucrurile la pacienţii la care controlul terapeutic este riguros necesar.

Soluţii pentru un mai bun control al bolii

Datele statistice ne fac să ne întrebăm de ce există această situaţie şi ce ar trebui făcut pentru ameliorarea acesteia. Vom încerca să apreciem ce determină starea de fapt.

Ca primă evaluare este faptul că, în multe locuri, există tehnici de măsurare incorectă a tensiunii arteriale, care ţin de calitatea aparatului, de respectarea unor repere de măsurare, de antrenamentul persoanei care face determinarea.

Aderenţa necorespunzătoare la tratament reprezintă, în opinia noastră, cauza majoră a lipsei de control a valorilor presiunii arteriale. De aceea, subliniem că tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie făcut riguros, permanent, conform schemei terapeutice primite de pacient şi nu se modifică sau întrerupe decât cu acordul medicului curant! Statistica spune că aproape 40% dintre pacienţii nou-diagnosticaţi cu hipertensiune îşi întrerup tratamentul în primul an.

Hipertensiunea de „halat alb“

Hipertensiunea de „halat alb“ este indusă de impactul emoţional al ambientului medical asupra subiectului, astfel că măsurarea presiunii arteriale va fi efectuată la cabine, după o prealabilă discuţie cu medicul şi acomodarea celui de investigat. În populaţia de hipertensivi acest fenomen de „halat alb“ ar atinge o prevalenţă de aproximativ 20-30%.

Extrem de important este şi faptul că medicaţia antihipertensivă este diversă, cu substanţe active selectiv şi adesea nu se pot face asocieri terapeutice în şabloane utile tuturor pacienţilor. Se pune, astfel, condiţia ca tratamentul să fie individualizat şi se face şi prin tatonare, necesitând complianţă maximă din partea pacientului. Tratamentul acestei boli trebuie acompaniat de un regim de viaţă şi alimentar specific situaţiei şi nu trebuie subestimată importanţa acestuia în abordarea terapeutică globală a pacientului.