Costuri psihosociale şi financiare ale durerii cronice

Durerea cronică este o condiţie extrem de răspândită. Câteva studii recente bazate pe date comunitare europene au evidenţiat faptul că aproximativ 50% dintre adulţii luaţi în studiu suferă de unul sau mai multe tipuri de durere, în orice moment de timp luat.

În afară de faptul că este cauzată de mecanisme psihologice diferite faţă de durerea acută, deseori durerea cronică creează condiţiile apariţiei unui set complex de modificări fizice şi psihosociale. Acestea sunt parte integrantă a problematicii durerii cronice şi îngreunează cu mult povara de durere a pacientului. Acestea includ:

- imobilitate şi pierderea consecutivă a masei musculare;

- depresia sistemului imun şi creşterea susceptibilităţii la boală.

- tulburări de somn;

- scăderea apetitului şi a stării de nutriţie;

- dependenţa de medicaţie;

- supradependenţa de familie sau de alţi îngrijitori;

- suprafolosirea sau folosirea inadecvată a sistemului profesional de asistenţă medicală;

- performanţă scăzută la slujbă, îndemânare scăzută în muncă, unele dizabilităţi;

- izolare de societate şi familie, introversiune;

- anxietate, frică;

- dezamăgire, frustrare, depresie, suicid.

Cu toate că informaţiile epidemiologice comprehensive din Uniunea Europeană (UE) nu sunt disponibile, este clar că durerea cronică este o condiţie extrem de răspândită. Câteva studii recente bazate pe date comunitare au evidenţiat că aproximativ 50% dintre adulţii luaţi în studiu suferă de unul sau mai multe tipuri de durere în orice moment de timp luat.

În vreme ce durerea acută este, prin definiţie, un proces scurt şi autolimitat, durerea cronică tinde să domine viaţa şi preocupările pacientului şi, deseori, ale familiei, ale prietenilor sau ale altor întreţinători. În completarea alterărilor severe ale calităţii celui ce suferă de durere şi a celor din jurul său, durerea cronică impune poveri financiare severe la niveluri multiple. Acestea includ:

- costuri ale serviciilor de sănătate şi de medicaţie;

- absenteismul la slujbă şi disfuncţionalităţi la locul de muncă;

- diminuarea veniturilor;

- non-productivitate în economie şi acasă;

- poveri financiare asupra familiei, prietenilor sau angajaţilor;

- ajutor de şomaj, costuri de asistenţă socială.

Oficialităţile estimează costurile financiare totale ale durerii cronice ca fiind situate cam în acelaşi interval ca şi cele ale cancerului sau ale bolilor cardiovasculare. De aceea, se impune focalizarea atenţiei alocate acestei probleme de către profesioniştii asistenţei de sănătate, inclusiv prin accentuarea receptivităţii şi folosirea mijloacelor de vindecare, ameliorarea specializării în managementul durerii cronice şi a eforturilor de cercetare, odată cu descoperirea de noi tratamente.

Cine tratează durerea cronică

Evident, durerea cronică trebuie tratată de profesionişti, pe cât posibil într-un centru specializat. Totuşi, considerăm că ar fi foarte util să vă informaţi înainte de a vă programa, deoarece orice medic îşi poate pune o pancartă pe care să scrie „Centru pentru tratarea durerii“ sau „Clinică pentru tratarea durerii“.

Durerea poate fi tratată fie prin programe specializate, fie prin programe diversificate. Este recomandabil, însă, ca la majoritatea bolnavilor care suferă de durere cronică să se aplice un program diversificat. Aceste programe pleacă de la principiul că durerea cronică afectează multiple aspecte ale vieţii pacientului şi tratamentul trebuie să ţină seama de aceste lucruri. Astfel, la terapia cu medicamente se adaugă, după caz, terapia ocupaţională, bio-feedbackul sau alte forme de terapie. S-a observat că persoanele care urmează un tratament diversificat sunt de două ori mai capabile să se întoarcă la serviciu şi apelează mai rar la consultul medical.

Care sunt specialiştii în durere

Personalul care aplică astfel de tratamente cuprinde următorii specialişti:

- medicul (care trebuie să posede o competenţă în domeniul durerii cronice) conduce echipa şi asigură coordonarea sa;

- psihologul - poate ajuta în identificarea şi tratarea multor probleme emoţionale şi de comportament care însoţesc durerea cronică, de exemplu depresia, furia, frica, stresul familial sau cel de la serviciu;

- asistentele medicale au rolul de a oferi pacientului informaţii despre diferitele tratamente, de a urmări utilizarea medicamentelor şi de a informa prompt medicul cu privire la progresele realizate sau la eşecuri. Ele sunt cele mai apropiate de bolnav;

- fizioterapeuţii, care aplică diverse tehnici de fizioterapie şi fitness individualizate pentru fiecare bolnav, şi îl instruiesc pe acesta asupra mecanicii corecte a corpului sau asupra autoîngrijirii muşchilor şi articulaţiilor;

- ergoterapeuţii susţin independenţa personală prin concentrarea asupra spiritului competitiv în îndeplinirea anumitor sarcini zilnice.

Pe lângă acest nucleu de specialişti, în ţările dezvoltate mai sunt implicaţi şi nutriţionişti, asistenţi sociali şi un consilier care oferă sfaturi în legătură cu probleme religioase sau de familie. Nu ne rămâne decât să sperăm că se vor dezvolta şi la noi mai multe centre şi clinici specializate în terapia durerii, deoarece numărul celor existente acoperă abia câteva procente din necesităţile reale.